Selecționata care a reprezentat România la turneul UEFA Regions Cup, echipă din care au făcut parte şi trei jucători prahoveni, legitimaţi la CS Cornu, precum şi antrenorul Mihai Dinu – secund al echipei AHF Buzău, a ratat calificarea la turneul final UEFA Regions’Cup, după ce a fost învinsă clar, în ultimul meci, cu scorul de 4-1 de către selecționata regională a Slovaciei.
Culmea, Slovacia, care părea, la startul întrecerii, outsider, a reuşit cu acest prim succes, obţinut exact atunci când trebuia, să se califice la turneul final, în timp ce România se poate considera marea pierzătoare a turneului, unul pe care se poate spune că “l-a avut în mână”. Pentru că, practic, în timpul meciului doi, cu Anglia, când conducea cu 2-0 aproape de minutul 80 (!), echipa noastră era calificată, încă de pe atunci, la ultimul act al competiţiei. A urmat apoi “dezastrul”, primind două goluri din penalty, cu Anglia, iar acum, o corecţie severă din partea slovacilor! Cei trei fotbalişti prahoveni au evoluat toţi, Băcioiu şi Gavrilă (cel mai bun jucător al turneului pentru România) fiind titulari, iar Ştefan Ion a intrat încă din minutul 6, imediat după primirea primului gol!
Neobişnuiţi cu acest ritm al meciurilor, obosiţi, neinspiraţi, cu destule absenţe, jucătorii noştri au părut “victime sigure”, nici strategia aleasă de pe banca tehnică neajutând prea mult, astfel că finalul s-a transformat într-un fiasco! Păcat, pentru că, la un moment dat, câştigarea tureului părea atât de aproape!
De menţionat că, în celălalt meci al grupei, reprezentanta Angliei a remizat cu cea a Irlandei, scor 1-1, într-un meci disputant la Rm. Sărat, fair-play-ul tipic englezesc “lovind” încă o dată, pentru că mulţi se aşteptau ca ambele echipe britanice să se “înţeleagă” într-un fel.
Avion special pentru Rose
Cazul fotbalistului englez Stuart Rose, care era să moară, pe teren, din cauza unei puternice lovituri la cap, la meciul România – Anglia, nu este deloc simplu, sportivul ajungând la un spital din Bucureşti, în noaptea de după incident. Cu multiple fracturi în zona tâmplei, problemele fiind departe de a fi clarificate, necesitând operaţie, s-a luat decizia ca fotbalistul să fie transportat în Anglia, cu un avion privat, special, care va zbura la o înălţime mică (pentru ca presiunea atmosferică să nu agraveze starea pacientului), aparatul fiind pus la dispoziţie de către Federaţia Engleză!
Clasamentul competiţiei:
West Slovacia (Slovacia) – 5p
AFJ Buzău (România) – 4p
North Riding Football League (Anglia) – 3p
Region 2 (Irlanda) – 2p
Rezultatele Grupei 2:
16 septembrie
West Slovakia (Slovacia) – North Riding Football League (Anglia) 1-1
Region 2 (Irlanda) – AFJ Buzău 0-2
19 septembrie
Region 2 (Irlanda) – West Slovakia (Slovacia) 1-1
North Riding Football League (Anglia) – AJF Buzău – 2-2
22 septembrie
AJF Buzău – West Slovakia (Slovacia) 1-4
Au marcat: Bălan 74′ /Hrenak 10′, Zavadzan 51′, Martinko 78′, Vaculik 90+1
North Riding Football League (Anglia) – Region 2
(Irlanda) 1-1