Lucian Avramescu
Sunt întrebat cu obstinaţie de ce nu mai vin ”pe sticlă” să-mi proclam păsurile și să zic, fără ocolișuri, ce ziceam. O doamnă îmi scrie că-i e dor de mine ”pe sticlă” și nu știu dacă asta trebuie să mă măgulească.
Sunt inapt, stimată doamnă, nu pentru armata pe care am nădușit-o la infanterie, ci pentru obiectivele comerciale ale multor televiziuni, iar argumentele care însoţesc dezamăgirile mele politice nu cadrează cu pretenţiile și mai multora dintre ele.
Presa televiziunilor s-a stricat de tot, interesul oneros bate orice, grupările adunate în jurul unui canal tv duc adesea spre scurgerea de zoaie. Presa – o spun cu amărăciune – a ajuns mai infidelă adevărului decât politica. De aceea, ce să caut acolo, când mai am de meșterit la paginile cărţilor mele, grădina mă cheamă să-mi culeg merii, iar Muzeul Pietrei mă așază în postura de a dialoga cu oameni diverși, mulţi mai interesanţi decât vedetele care au monopolizat admiraţia naţională și care, când nu mă enervează, mă obosesc prin platitudine interesată? Da, și platitudinea poate fi o formă interesată spre a netezi căile manipulării.
Un domn mă acuză de lașitate. N-am fost laș niciodată, n-am fugit când cineva avea nevoie de ajutorul meu, am salvat un om aproape înecat, cu toate că nu știam bine să înot, și pe un altul dintr-o împrejurare vecină morţii. Am realizat, cum știţi, primul ziar dintr-o Casă a Sânteii din care fugiseră toţi, în acel decembrie încărcat de speranţe și golit cu totul de ele azi. Am rupt foaia pe care scria numele meu ca revoluţionar. Am refuzat orice post de stat, gândindu-mi viaţa pe cont propriu. Nu mi se potrivește calificativul, iar dacă v-aș contrazice cu alte argumente ar părea că mă împăunez.
Revenind la măgulitoarea invitaţie de a mă arăta în odăile dumneavoastră, pe ecranul-bazar al comerţului televizat, vă spun atât: nu-mi mai aflu locul acolo! Dacă vreţi să-mi aflaţi părerile, citiţi-mă, fiindcă de scris nu mă voi despărţi decât atunci când mă voi despărţi de toate. Veniţi să stăm de vorbă pe pietrele dătătoare de energie din curţile Muzeului Pietrei. Aici avem răgaz, iar umbrele noastre vor fi proiectate, discret, de soarele toamnei, pe marile ecrane de piatră și veșnicie care ne înconjoară. Cele bune!
