Florin Tanasescu

Arafat: – Anunţ important pentru Guvern, anunţ important pentru Guvern ! Intră în vigoare sistemul Ro-Alert, care vă avertizează telefonic asupra unei calamităţi iminente. Să nu intraţi în panică !
Dragnea: – Este vreo acţiune josnică pe care-o pun la cale, din nou, corporatiștii, că numai ăștia ne vor răul și ne privesc cu ură. E mai nasol ca moţiunea de cenzură ?
– Dom’ Liviu, nu vă fie frică, Guvernul tot nu pică.
– Roa–Alearta asta este vreo boală ? E mai periculoasă decât pesta porcină, se interesează primul ministru al ţării, numita Dăncilă. Sau e capitala vreunei ţări de pe planeta Marte ?
Arafat: – E un sistem ce vă avertizează, domniţă, când sunt inundaţii, atacuri teroriste ale opoziţiei și alte chirăieli pe-aici, prin România pe care-o stăpâniţi.
Firea: – Face mai urât ca Orban, Ro- Alertul ăsta ? Mai rău decât Dragnea, când m-am porcăit cu el până-am încins firul la telefon? Arafate, să știi că și prin filiale circulă un zvon de “Vânzare de frate”, ca să citez un clasic.
Arafat: – Nu are legătură cu niciun cutremur pentru popor și nici cu-a voastră supărare. Ro-Alertul e apolitic, ca și magistraţii. E legat la ochi. El nu alege, nu distinge. Iar acolo unde legea nu distinge, se aplică evident cutuma locului.
– Ce trebuie să facem când ne-anunţă drăcovenia asta că-i de belea, că-i groasă treaba? Că intră Iohannis în stână ? Intrăm ca oile în Casa Poporului sau o luăm la sănătoasa ?
– Rămâneţi pe locurile voastre, domnule Daea. Nu cârâiţi, nu mârâiţi și, mai ales, sub nicio formă, nu fugiţi. Oricum, scăpare nici în gaură de șarpe nu găsiţi, la o adică…
– Sub fusta Vasileascăi nu-i loc sigur?, întreabă Tăriceanu cuprins – de bătrâneţe, nu de frică – de un tremur?
Olga: – Boșorogule, nu ţi-e rușine? Îţi trebuie pilon de pensii mult, mult mai înalt ca să ajungi la mine.
Liviu, neliniștit: – Cum adică acolo unde Ro-Alertul nu distinge se aplică în consecinţă cutuma locului ?
Tudorel Toader: – Dom’ Liviu, contaţi pe mine. Drăcovenia asta – și nu mă refer neapărat la Ro-Alert, ci la sistemul nostru – îi sperie chiar și pe numiţii magistraţi. Că sunt și ei oameni. Unii chiar milostivi și – dacă-mi daţi voie să recit – nu-s “niște răi și niște fameni”. Deci, staţi calm și mergeţi pe mâna mea. Cutuma locului e aia din România. Iar legea suntem noi, ce naiba ?
Dăncilă: – Deci, Roa–Alearta nu ne anunţă când e cutremur ?
Arafat: – Nu. Doar când intraţi la apă. Pentru seisme, vă dau acum niște pliante care seamănă cu programul dumneavoastră de guvernare, pe care scrie “Nu tremur la cutremur”. Citiţi și luaţi aminte!
Preafericitul dă curs invitaţiei și începe: “Va veni cât de curând ziua când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească”.
Auzind vestea, Tăriceanu se refugiază pe nesimţite sub fusta Olguţei Vasilescu.
Alexandru Vlahuţă, trezit din morţi, rescrie “România pitorească”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInfoagenda
Articolul următorEvenimente