Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, a fost preot la Templul din Ierusalim în timpul împăratului Cezar August. În acea vreme, în Ţara Sfântă domnea Irod cel Mare, ucigaşul de prunci. Din Scriptură aflăm că în vreme ce slujea la Templul din Ierusalim, în sfântul altar i s-a arătat îngerul Gavriil care i-a vestit că Elisabeta, soţia lui, îi va naşte fiu, ca răspuns la rugăciunile lor. Zaharia s-a îndoit de cuvintele îngerului, pentru că atât el, cât şi soţia sa erau înaintaţi în vârstă. Pentru îndoiala sa, va rămâne mut până când îi va scrie numele fiului pe o tăbliţă, după naşterea acestuia. Potrivit tradiţiei, când Irod a poruncit ca toţi pruncii din Betleem să fie ucişi, în speranţa de a-L ucide şi pe Hristos, Elisabeta s-a ascuns cu Ioan într-o peşteră. Irod ştia de naşterea minunată a lui Ioan şi pentru că ajunsese să creadă că acesta ar putea fi Mesia, le porunceşte soldaţilor să-l caute şi să-l omoare. Pentru că soldaţii nu l-au găsit pe Ioan, Irod a poruncit ca preotul Zaharia să fie înjunghiat în locul fiului său şi se spune că ar fi fost ucis înaintea altarului. La patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a murit şi Elisabeta. Copilul loan a rămas în pustie, hrănit de înger şi păzit de Dumnezeu, până în ziua în care s-a arătat la Iordan.
