Luiza Rădulescu Pintilie
Există locuri cărora orice anotimp le face frumuseţea cu mult mai frumoasă! Unui asemenea loc îi dă viaţă Muzeul „Conacul Bellu” din Urlaţi, începând de la foişorul ce-i străjuieşte intrarea şi deschide privirii orizontul nu numai spre un parc secular, ci şi spre încântătoarea privelişte a podgoriilor de pe Dealul Mare, până în pridvorul unuia dintre cele 
mai frumoase conace din Ţara Românească- construit la jumătatea secolului al XIX-lea(în jurul anului 1850) în stil tradiţional românesc- şi apoi în rafinatele interioare ce armonizează perfect influenţe occidentale şi orientale.
Am revăzut acest muzeu în plină zi de toamnă. Am parcurs aleea peste care se aşternuseră primele frunze arămii şi am ajuns în curtea casei care a aparţinut familiei baronului Alexandru Bellu, a cărui descendenţă are rădăcini macedonene şi care s-a stabilit la Urlaţi, deţinând în acelaşi timp proprietăţi însemnate atât pe teritoriul românesc, cât şi în Europa, la Paris, Nisa, Veneţia sau Basel. La fiecare pas am avut sentimentul întoarcerii în trecut, în istorie şi în legendă, dar şi pe acela al prezentului unui muzeu mai mult decât bine întreţinut, fiindcă frumuseţea, rafinamentul, bogăţia lui expoziţională duse până la detaliu au o însufleţire care îl fac „viu”, iar pe tine, vizitatorul-un oaspete aşteptat. De aceea mă şi grăbesc să vă îndemn să nu întârziaţi la întâlnirea pe care v-o dă această toamnă în pridvorul conacului-muzeu, să urcaţi treptele din piatră, să păşiţi pe „covorul” din pietricele de râu de la intrare, cu meşteşugită împletitură geometrică, să vă puneţi papucii de secol XXI şi să începeţi minunata călătorie în veacuri trecute! Obiecte originale care au aparţinut familiei- scaune sculptate, măsuţe turceşti încrustate cu sidef, candelabre, tablouri, covoare,stampe japoneze, până şi o păpuşă din ceramică şi un leagăn pentru prunci abia veniţi pe lume v-ar putea face să vă închipuiţi că sunteţi întâmpinaţi chiar de gazdele de cândva. Conacul a fost locuit până prin 1972-1973 de un moştenitor al macedoneanului Alexandru Bellu,iar zilele trecute v-aţi fi putut întâlni chiar cu un strănepot al său, stabilit la Bruxelles şi venit pentru prima dată să viziteze acest loc. Construcţia a fost donată încă din 1926 Academiei Române, în 1953 a intrat în patrimoniul muzeal, din 1990 fiind parte a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova iar în 2004 intrând într-un amplu proces de restaurare şi conservare.
Privind exponatele colecţionate din lumea largă veţi păşi în universuri diferite- japoneze, 
italiene, franceze, austriece, arabe- dar ale căror graniţe s-au şters în frumuseţea şi bunul-gust al stilurilor. Muzeul „Conacul Bellu” reuneşte o amplă colecţie a omului de cultură- artist, fotograf, numismat- Alexandru Bellu (1850-1921), descendent al familiilor Ghica şi Cantacuzino, înnobilat la Viena cu titlul de baron.Vă puteţi opri lângă cărţi rare în ediţii de lux, v-ar putea plăcea albul deschizăturilor rotunjite ale trecerilor dintr-o cameră în cealaltă, puteţi să rămâneţi o vreme în faţa tablourilor, a stampelor , a fotografiilor şi a litografiilor realizate de Carol Popp de Szathmary, sau a ferestrelor cu perdele albe, înapoia cărora sunt mereu flori. Puteţi „aprinde” cu gândul sfeşnice vechi, a căror lumină să „joace” în interioarele atât de frumoase, aruncând scânteieri peste scaunul de rugăciune, patul cu baldachin, măsuţa de ceai , masa mare, din sufragerie sau frumoasele paravane , parfumate acum cu levănţică de dăruita întru vocaţia sa de muzeograf doamnă Gabriela Nicolau, aşa cum din primăveri aduce miros dulceag-amărui de flori de cireş şi vişin, din veri-arome de trandafiri, iar din ierni- crengi şi imortele prinse în delicate bucheţele. Iar din pasiunea, priceperea şi iubirea sa faţă de muzeu, mari cât toate anotimpurile la un loc, a dat drept moştenire de spirit, cu generozitate, şi fiului său, cel care ne-a şi însoţit în recenta vizită prin muzeu.
Acum, în toamnă, crama boierească v-ar putea face popasul mai îndelung lângă butoaiele impresionante ori linurile cioplite în piatră, sau lângă vasele amplasate în „camera secretă” descoperită în timpul lucrărilor de restaurare.Foişorul de la intrare are el însuşi povestea lui şi „ascunde” în cele trei etaje ale sale adevărurile multor alte poveşti. Reconstruit după vechi planuri şi fotografii în urmă cu un deceniu, pornind de la un singur stâlp de susţinere, în frumosul foişor e organizată o interesantă expoziţie în care se regăsesc costume populare, covoare, picturi pe sticlă, aparate foto şi fotografii realizate de Alexandru Bellu sau reproduceri ale acestora, din care privesc vizitatorul tinere ţărănci îmbrăcate în port popular sau se înfăţişează privirii peisaje de pe Valea Cricovului. Iar dacă nu veţi ajunge la întâlnirea cu toamna, nu uitaţi că primăvara , vara şi iarna fac, la rându-le, fiecare în felul său, frumuseţea acestui conac-muzeu şi mai frumoasă!
