F.T.

Dacă de la începutul lunii septembrie şi până în prezent ar mai fi fost timp pentru ca angajaţii din cele două penitenciare prahovene – Târgşor şi Ploieşti – să renunţe la acţiunea de mâine, în cazul în care Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor ar fi fost receptive la doleanţele sindicaliştilor din cadrul celor două unităţi, acum este prea târziu! Prea târziu, fiindcă timp de două ore ( intervalul orar 9 – 11), sindicaliştii de la cele două penitenciare amintite vor protesta, mâine, împreună, în fața Penitenciarului Ploieşti. După cum ne-a precizat Adrian Grigoroiu, liderul Sindicatului Equitas de la Târgşor, acţiunea are şi avizul Primăriei Ploieşti.
Protestul comun a fost anunţat de către reprezentanţii celor două sindicate – Gheorghe Constantin ( Sindicatul „Solidaritatea”, Penitenciarul Ploieşti), şi Adrian Grigoroiu, (Sindicatul „Equitas”) – după cum scriam, încă de la începutul acestei luni, aceasta fiind al doilea pas al exprimării nemulţumirilor, primul constând în grevă japoneză, prin purtarea de banderole albe, demarat încă din luna august. Al treilea pas ar urma să aibă loc în data de 3 octombrie a.c., atunci când gardienii din cele două penitenciare prahovene se vor ralia colegilor din întreaga ţară, pentru a participa la un miting de amploare în fața sediului Ministerului Justiției.
Reamintim şi nemulţumirile care i-au determinat pe sindicaliştii de la „Equitas”” şi „Solidaritatea” să iasă în stradă: “Condiții de lucru mai bune, având în vedere faptul că ministrul Justiției a promis, în urmă cu un an, standarde ridicate în această privință, precum și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ţinut de cuvânt, în schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate. De asemenea, se solicită plata orelor suplimentare restante, dat fiind faptul că, în prezent, sunt peste un milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiţiei s-a angajat în urmă cu șase luni că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt. Stoparea împuternicirilor ilegale, în sensul că trebuie reluate concursurile pentru ocuparea funcţiilor de management superior este o altă revendicare. Astfel de împuterniciri deja au devenit ilegale, prin depășirea limitei de un an permisă de lege. Chiar directorul general Marian Dobrică se află de peste două luni în această situaţie. Eliminarea discriminărilor salariale; aprobarea statutului poliţistului de penitenciare; încetarea abuzului asupra pensionarilor din sistemul penitenciar, în condițiile în care, prin <<scamatorii legislative>>, începând cu data de 15 septembrie 2017, aceste pensii au fost reduse cu peste 30%; plata integrală a orelor suplimentare curente” sunt alte doleanţe ale angajaţilor.