Biblioteca Judeţeană “Nicolae Iorga“ din Ploieşti a anunţat că va organiza la sfârşitul acestei săptămâni o seară specială, instituţia de cultură alăturându-se unei iniţiative, organizate la nivel naţional, “Noaptea bibliotecilor deschise”.
Astfel, vineri seară, între orele 18.00-24.00, pentru cei care doresc să-şi petreacă timpul într-un mod inedit, biblioteca judeţeană îşi va deschide porţile nu pentru activitatea sa obişnuită, cea legată de cărţi, ci şi pentru alte manifestări distractive.
Potrivit programului deja anunţat, în seara menţionată se vor desfăşura următoarele acţiuni: vânătoare de comori, jocuri, proiecţii de film, pictură pe faţă, lectură pentru copii, concurs de costume pentru personaje din basme, expoziţii de păpuşi şi machete de maşini.
De asemenea, organizatorii evenimentelor au pregătite şi alte surprize.