Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Direcţiei.
Sesizarea a fost înregistrată marţi şi a fost făcută de Jandarmeria Română, iar faptele se referă la infracţiuni împotriva ordinii constituţionale, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.
Acţiunile împotriva ordinii constituţionale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal, mai exact: „(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Jandarmeria Română este condusă actualmente de Ionuţ Cătălin Sindile, împuternicit de ministrul Carmen Dan în această funcţie, după ce mandatul fostului şef, Sebastian Cucoş, care era la rându-i împuternicit, a expirat.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, în Parlament, că a depus la DIICOT o „acţiune” prin care expune evenimentele petrecute la protest.
„În plus, am depus la parchetul competent, la DIICOT, o acţiune prin care expunem toată înlănţuirea de evenimente şi fapte, particularităţile acestei acţiuni de protest, şi am adresat Parchetului solicitarea să facă toate verificările necesare, noi fiind la dispoziţia organelor judiciare cu orice alte probe sau înscrisuri pe care dânşii consideră sau ne solicită să le punem la dispoziţie”, a declarat Dan.