Reuniunea de duminică de pe Hipodromul Ploieşti a găzduit patru curse de trap, Premiul Cailor de 4 ani fiind “vedeta” evenimentului.
Premiul Cailor de 4 ani, prima cursă dintre cele două curse premergătoare Derby-ului de Trap al României, programat pe 7 octombrie, i-a revenit armăsarului Năvalnic, condus de Mihai Păun, succesul acestuia putând fi trecut la categoria “surprize”, Păun reuşind să se impună în faţa unor cai cu timpi mult mai buni – Patima (cu Cristian Slate în sulki) şi Răsfăţata (condusă de Marin Mitroiu) nereuşind să anuleze handicapul cu care au pornit în cursă, de 60, respectiv 100 de metri. Cum la Derbiul de trap de peste o lună se va alerga fără handicap, iar distanţa care va trebui parcursă este mai mare, clar, cei doi “pierzători” ai reuniunii de duminică vor avea şansa de a se revanşa. Până atunci, caii indigeni care au participat în această cursă vor trebui să ia startul şi în Premiul de Încercare, de peste două săptămâni, pentru a avea dreptul să participe în Derby-ul de Trap al României, dintre cei 10 trăpaşi care au luat startul la ultimul premiu, unul – Vito V – neavând dreptul de a evolua în derby.
În celelalte curse ale reuniunii s-au impus iapa Ramura (Premiul Nela), armăsarul Nelmar (Premiul Nero) şi iapa Nesta (Premiul Nedeia).
În prima cursă, premiul Nela, am avut parte de o situaţie hilară, rar întâlnită, anume ca primii doi trăpaşi sosiţi la linia de sosire să fie descalificaţi pentru că au galopat pe ultima sută de metri a întrecerii! Astfel, Jan VF şi Nelstar au fost “retrogradaţi” după o cursă pe care au dominat-o şi în care au obţinut un timp cu 4-5 secunde mai bun decât calul 7-bdeclarat câştigător – Ramura, cei doi “galopaţi” pierzând şi premiile cuvenite! În plus, Tibi Nan, una dintre figurile cunoscute pe hipodrom, atât ca driver cât şi ca proprietar, s-a ales cu o suspendare de două reuniuni, pentru şicanarea unui adversar, la fel păţind şi Marin Nicolae pentru provocarea unui start fals. Desigur, sunt şanse mari să urmeze contestaţii, tomai pentru ca ambii să nu rateze reuniunea de derby.
Tot duminică, publicul spectator a putut urmări, în cele trei pauze dintre curse, demonstraţiile de dresaj propuse de actorul Denis Ştefan, cel care “a încercat de toate” – a tras cu arcul, s-a „jucat” cu lasoul, a aruncat cu suliţa la ţintă sau a spart baloane cu biciul, toate, evident, din poziţia călare.
Peste două săptămâni, pe 23 septembrie, va avea loc o nouă Reuniune oficială, cu principal eveniment Premiul de Încercare, a doua cursă premergătoare Derby-ului de Trap al României. Şi, posibil, cu câteva curse de galop, “ingredient” care a lipsit în acest ultim eveniment.