Inspecţia Judiciară a anunţat, ieri, că a fost sesizată cu privire la posibile abateri disciplinare referitoare la aplicarea modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu privire la constituirea şi compunerea unor completuri de judecată de la instanţa supremă.
Referitor la verificările privind „modul de aplicare a modificărilor aduse Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară cu privire la constituirea şi compunerea unor completuri de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, Inspecţia Judiciară precizează, într-un comunicat de presă remis ieri MEDIAFAX, că a fost sesizată la 23 august 2018 cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul de aplicare de către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Legii nr.207/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Instituţia mai transmite că verificările pe care le efectuează nu sunt condiţionate, potrivit Legii nr.317/2004, de nivelul instanţei şi de funcţia deţinută de magistratul vizat de sesizare.
„Tot astfel, verificările nu sunt condiţionate de notorietatea cauzelor deduse judecăţii. În toate cazurile, verificările efectuate de Inspecţia Judiciară vizează respectarea şi corecta aplicare a legii. Expunerea publică a judecătorilor şi procurorilor cu funcţii de conducere determină, printre altele, un număr apreciabil de sesizări disciplinare privind activitatea şi conduita acestora. Ca atare, efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară cu privire la activitatea profesională a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate reprezenta un fapt inedit. Asocierea activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară cu evenimente având posibile semnificaţii în viaţa politică nu este decât o altă tentativă de decredibilizare şi vulnerabilizare a instituţiei, precum şi de scădere a capacităţii sale de reacţie la derapajele de ordin disciplinar”, arată reprezentanţii Inspecţiei Judiciare, în comunicatul de presă.
Verificările Inspecţiei Judiciare vin după informaţii potrivit cărora instanţa supremă ar fi amânat punerea în aplicare a dispoziţiilor modificate din legea de organizare judiciară, care a intrat deja în vigoare, privind componenţa completelor de cinci judecători.