Petre Apostol
După o absenţă de opt ani din cupele europene, echipa de handbal Steaua Bucureşti a revenit, duminică seară, cu o victorie, în primul tur preliminar al Cupei EHF. Printre protagoniştii echipei steliste s-a regăsit şi ploieşteanul Ionuţ Georgescu, acesta fiind chiar căpitanul grupării roş-albastre, care joacă pe postul de extremă dreapta.
Ajuns la vârsta de 36 de ani, handbalistul ploieştean, format la Uztel şi fost internaţional al României, se afla în rândul trupei bucureştene şi la ultima performanţă majoră a CSA Steaua în cupele europene, obţinută la ediţia din 2010 a Cupei Cupelor,
întrecere la care roş-albaştrii au ajuns până în careul de aşi.
În primul tur preliminar al Cupei EHF, Georgescu şi co. se confruntă cu croaţii de la GRK Varazdin, câştigând meciul tur, din deplasare, disputat duminică seară, cu scorul de 26-25 (14-8). Experimentatul handbalist ploieştean a avut o contribuţie importantă la succesul echipei sale, bifând patru goluri, fiind al treilea marcator al formaţiei.
Returul confruntării este programat duminică, de la ora 17:00, în Sala „Concordia” din Chiajna.
De menţionat că Georgescu şi co. evoluează în acest sezon, pentru prima oară, şi în competiţia din regiunea de sud-est a Europei – SEHA League, iar vicecampionii României au debutat, de asemenea, cu un succes, în urmă cu o săptămână, învingând pe Tatran Presov, din Slovacia, scor 26-25. Şi în acel meci, Ionuţ Georgescu s-a numărat printre handbaliştii remarcaţi ai echipei steliste, marcând trei goluri şi reuşind două pase decisive.