Una dintre cele mai valoroase handbaliste din lume din ultimii zece ani, Cristina Neagu, care a jucat, la începutul carierei sale, şi în Prahova, la HC Activ, a fost prezentă la Ploieşti, ieri, pentru a promova sportul în rândul copiilor, în cadrul campaniei „Start la mişcare cu Tedi”. Scopul programului început anul trecut îl reprezintă conștientizarea importanței sportului în dezvoltarea armonioasă a celor mici.
Ieri, aproximativ 60 de elevi, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, de la Şcoala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” din Ploieşti, au participat la întâlnirea cu marea handbalistă Cristina Neagu. Aceasta le-a vorbit elevilor despre momentele grele, dar și despre cele de bucurie maximă din cariera sa de sportiv, le-a povestit despre ce anume o motivează să nu renunțe niciodată la ceea ce și-a propus și i-a încurajat să practice cât mai multă mișcare, chiar dacă nu fac sport de performanță.
„Îmi plac copiii, mă fascinează curiozitatea și interesul lor pentru tot ce este nou. Îmi place să văd cât de ușor pot fi directionați către drumul corect dacă li te adresezi așa cum își doresc și așteaptă ei: prin joc, cu încredere acordată, apreciere și implicare. Mi-am propus să joc și să mă joc cu cât mai mulți copii pentru a-i face să înțeleagă că mișcarea este cu adevărat importantă pentru ei”, a declarat handbalista Cristina Neagu.