Echipa secundă a clubului Astra, care îşi dispută meciurile din Liga a III-a în judeţul nostru, a semnat un contract cu Primăria Strejnicu pentru a folosi stadionul cumpărat de această „unitate administrativ teritorială” de la societatea comercială Conpet.
Astra 2 – formaţie antrenată de Adrian Senin, care a strâns 4 puncte în clasament după primele două runde disputate – trebuia să debuteze pe acest stadion, în Liga a III-a, chiar astăzi, când era programat meciul contra unei alte echipe „satelit” – Hermannstadt 2, dar partida va fi reprogramată la o dată ulterioară, la cererea formaţiei din „9 Mai”, care a cerut amânarea partidei, având 4 jucători convocaţi la loturile naţionale de juniori. Este vorba despre Gabriel Şerban, Radu Chiriac şi Alexandru Duminică (în foto, convocaţi la reprezentativa Under 19), respectiv George Marin – chemat pentru un turneu în Suedia, la Under 18, unde debutează ca selecţioner chiar un fost secund al Petrolului – Laurenţiu Roşu.
De menţionat că pe stadionul din Strejnic joacă atât grupele de juniori ale CSM Ploieşti, în competiţia republicanilor, cât şi alte echipe de eşalon judeţean, AS Strejnic – din Liga A Prahova, respectiv Prahova Ploieşti – din Liga C, folosind la meciurile de „acasă” aceeaşi bază sportivă.