F. T.

Deși examenul de admitere la Școla de Subofițeri Pomperi și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu din Boldești – Scăeni, sesiunea august – septembrie, nu s-a încheiat încă, astăzi urmând să aibă loc ultima probă, un candidat se poate considera deja admis. Este vorba despre tânărul Andrei Boitan, în vârstă de 19 ani, din Fetești, al cărui tată a plătit cu propria viață într-o misiune de salvare a unor oameni. Și același tată mort la datorie a urmat tot cursurile instituției de învățământ din Boldești…
“Dar, cu toate că el putea să fie angajat direct din viața civillă – legislația permițând acest lucru, tânărul s-a prezentat până acum la probele eliminatorii – respectiv vizita medicală și verificarea aptitudinilor fizice”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ prahovene, Viorela Nicolescu Sava.
Interlocutoarea noastră ne-a mai spus și faptul că, pentru anul şcolar 2018-2019, la concursul de admitere din această toamnă,la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, cifra de şcolarizare este de 300 locuri, dintre care 275 de locuri la calificarea „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” (două locuri pentru romi şi 10 locuri pentru Republica Moldova) şi 25 locuri la calificarea „maistru militar auto”.După cele două probe eliminatorii – vizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice – au rămas în concurs 814 candidaţi, din totalul de 888 înscrişi. Cei 814 candidaţi, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani mai au de susţinut ultima probă a concursului de admitere – verificarea cunoştinţelor, astăzi, când, de altfel, se vor afișa și rezultatele finale.