Marian Badea – baschetprahova.wordpress.com

Noul sezon al Campionatului Naţional de Baschet U13 Masculin va debuta la acest sfârşit de săptămână, în faza preliminară evoluând din Prahova Clubul Sportiv Universitar Ploieşti şi ABC Lynx Ploieşti.Urzeala
Primul turneu din competiţie va fi organizat astăzi de către CN Aurel Vlaicu Bucureşti, iar meciurile se vor desfăşura într-o singură zi, cu pauză între partide de minimum 60 de minute, conform noului sistem realizat de Federaţia Română de Baschet.
În privinţa noului sezon, Ionuţ Urzeală, reprezentantul de la secţia de baschet a Clubului Sportiv Universitar Ploieşti, ne-a declarat: „La echipa de la categoria sub 13 ani masculin a clubului nostru este aşteptat Vladimir Cjevic, antrenorul care a încheiat sezonul trecut la echipa de sub 16 ani, câştigând Turneul Final B şi obţinând astfel locul şapte la această categorie. Din păcate, la depunerea actelor pentru viză, din baschet Ploiesticauza unor cutume de pe meleagurile noastre, acesta nu a primit viza, dar am reluat procedurile. Sperăm ca în două-trei săptămâni să fie alături de noi. Copiii muncesc mult la antrenamente şi au trecut cu bine peste această vară care a adus la clubul nostru câteva schimbări prin plecarea Elenei Stan la BC Laguna Sharks Bucureşti. Ca obiectiv pentru noul sezon la U13 avem două ţinte. Pentru copiii născuţi în 2006, dorim să îi obişnuim cu această competiţie pentru ca anul viitor, împreună cu alţi copii de vârsta lor, să formeze un team performant la categoria U14. Iar pentru copiii născuţi în 2007 – 2008, chiar dacă sunt mai mici de vârstă, este o experienţă la un nivel superior. Îi pregătim pe aceştia în perspectiva participării în vara anului viitor la Liga de U12 şi ne Vladimirdorim să aducem iarăşi un trofeu pentru oraşul nostru. În această perioadă, echipa s-a antrenat sub supravegherea mea. Am lucrat deja câteva antrenamente, am mărit dificultatea acestora şi copiii au răspuns pozitiv. Am setat un ritm alert în antrenamente şi sper să avem primele rezultate pozitive la turneul de la sfârşitul săptămânii”.
Echipa CSU Ploieşti Basketball este alcătuită din următorii jucători: Ioniţă Alexio-Ştefan, Movileanu Rareş-Constantin, Dinu Patrick-George-Fabian, Dobrescu Rareş-Andrei, Răşogă David-Ioan, Diaconesu Federico, Pătraru Robert-Alexandru, Dinu Codruţ-Alexander, Ionescu Luca-Ioan, Stoica Mihnea-Gabriel, Ion Octavian-Ştefan, Zidaru David-Gabriel, Velcea Andrei, Popa Răzvan-Alexandru, Ila Radu-Gabriel, Angelian George-Cristian, Aldea Alexandru, Eftimie Robert-Cristian, Staicu Tudor-Andrei, Pilea Cezar-Constantin. Antrenori: Vladimir Cjevic şi Ionuţ Urzeală.
De asemenea, şi echipa ABC Lynx Ploieşti (sora mai mică a Clubului Sportiv Sevlar) este pregătită de startul în noul sezon competiţional la U13.
Despre acest sezon, Ionuţ Iordăchescu, managerul grupelor de mini, baby baschet, U12 şi U13 din cadrul ABC Lynx Ploieşti (C.S. Sevlar Ploieşti), ne-a declarat următoarele: „Suntem în tratative pentru transferurile la U13 a trei jucători de la Pucioasa, cu experienţă în competiţiile de U13. Noul format al competiţiei generează cheltuieli reduse, fapt care a dus la multe echipe înscrise, 56 faţă de 36 câte au fost la Liga U12. Pentru unii copii va fi un maraton baschetbalistic. Fiica mea joacă la CSM şi va evolua atât la U13, cât şi la U14. Până în aprilie va avea aproape în fiecare sfârşit de săptămână câte două meciuri pe zi. Cei puternici vor rezista. Despre noi nu vrem să vorbim prea mult, rezultatele vor vorbi de la sine. Avem un nucleu puternic, cu care sperăm să obţinem rezultate bune. Ne gândim şi la generaţiile viitoare, atacând cu echipa de babybaschet 2009-2010 grupele Campionatului Municipal Bucureşti şi cu echipa de generaţia 2007-2008 grupele la minibaschetul bucureştean. Grupa de minibaschet 2007 tocmai a câştigat Cupa LPS la Targu Mures, o competiţie la care au participat două echipe din Târgu Mureş de la LPS, Transilvania Brasov – antrenata de Zeliko Bubanja, CSU Sibiu, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, plus echipa de babybaschet Lynx Baby One, care a evoluat la o categorie mai mare. Probabil anul acesta nu se vor mai desfăşura meciuri în Campionatul Municipal de minibaschet Ploieşti, din cauza lipsei de implicare a managerilor anumitor cluburi sau a refuzului acestora de a evolua împotriva unor echipe. De pierdut au copiii, care vor fi lipsiţi de tensiunea meciurilor, precum şi susţinătorii lor, părinţi, bunici, fraţi, care nu îi vor putea însoţi mereu în Capitală”.