Gimnasta Denisa Stoian şi antrenoarea Simona Puiu – singurele reprezentante prahovene
Petre Apostol
Reprezentanţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român au anunţat componenţa delegaţiei României care va participa la a treia ediţie de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret (competiţie rezervată sportivilor între 14 şi 18 ani), programată la Buenos Aires (Argentina), în perioada 6-18 octombrie. Din România vor participa 34 de sportivi, care vor concura la 14 discipline sportive, printre aceştia regăsindu-se şi o reprezentantă din Prahova, Alexandra Denisa Stoian, care va lua parte la concursul de gimnastică ritmică.
Alături de sportiva de la CSM Ploieşti va merge şi antrenoarea sa de la club, Simona Puiu, selecţionată în colectivul tehnic al delegaţiei tricolore.
La gimnastică ritmică, la ediţia de anul acesta a Jocurilor Olimpice de Tineret participă doar sportive născute în 2003. Denisa Stoian a reuşit calificarea la întrecerea olimpică în luna februarie, în urma turneului preliminar desfăşurat la Moscova, în Rusia, la care au participat 56 de sportive din 33 de ţări. Eleva antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu a încheiat, atunci, pe locul 16 în clasamentul individual, cu un punctaj total de 52.600 puncte după cele patru exerciţii programate (cerc – 13.950p, minge – 14.400p, măciuci – 12.950p, panglică – 11.300p).
De remarcat că gimnasta ploieşteană a fost a 11-a dintre sportivele calificate la Jocurile Olimpice de Tineret, deoarece la competiţia olimpică participă o singură reprezentantă de naţiune. În plus, de menţionat că nota cea mai mare înregistrată de aceasta la concursul de calificare, cea de la exerciţiul cu mingea, a fost a şaptea din competiţie, depăşind sportive din cele mai prestigioase ţări din gimnastica ritmică, cum sunt Rusia şi Bulgaria.
Anul acesta, Denisa Stoian a mai participat la un eveniment major, luând parte la Campionatele Europene de la Guadalajara (Spania), desfăşurate în luna iunie. Gimnasta ploieşteană a avut o evoluţie în general bună, la cerc înregistrând cea mai bună performanţă, fiind notată cu 15.300p, aflându-se la trei zecimi de calificarea în finala obiectului respectiv.
Sportiva de la CSM Ploieşti este a doua româncă prezentă la Jocurile Olimpice de Tineret, după Ana Luiza Filiorianu, care a ocupat locul al patrulea în clasamentul individual la ediţia precedentă a competiţiei olimpice, desfăşurată la Nanjing (China), în urmă cu patru ani.
La ediţia de la Buenos Aires a Jocurilor Olimpice de Tineret, purtătoarea de drapel a României va fi Tabita Maftei, campioană mondială de junioare la canotaj, proba de simplu vâsle.
Delegaţia României care va lua parte la întrecerea olimpică din Argentina este următoarea:
Atletism – cinci sportivi (trei fete şi doi băieţi): Daniela Vasile, Adina Elena Cîrgiogel, Răzvan Cărare, Cristian Gabriel Voicu, Bianca Toader; antrenori – Horaţiu Calfa şi Ana Mirela Ţărmure;
Baschet – patru sportive: Sonia Alexandra Cazacu, Maria Ferariu, Ilinca Sofia Păun, Carla Antonia Popescu; antrenoare – Monika Isabela Boriga;
Canotaj – patru sportivi (două fete şi doi băieţi): Alina Maria Baletchi, Tabita Maftei, Alexandru Laurenţiu Danciu, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu; antrenor – Cristian Mihai Maliş;
Gimnastică artistică – doi sportivi (o fată şi un băiat): Ana Maria Puiu şi Gabriel Burtănete; antrenori – Marius Răzvan Vintilă, respectiv Dragoş Bîrzu;
Gimnastică ritmică – o sportivă: Alexandra Denisa Stoian; antrenoare – Simona Puiu;
Judo – doi sportivi (o fată şi un băiat): Iosif Adrian Sulca şi Giorgia Barbara Hagianu; antrenor – Roland Bodo;
Haltere – trei sportivi (două fete şi un băiat): Sabina Baltag, Mihaela Valentina Cambei, Emanuel Marian Danciu; antrenori – Liliana Mihaela Niculiţă şi Ilie Ovidiu Fătu;
Înot – patru sportivi (două fete şi doi băieţi): Maria Claudia Gâdea, Ingrid Huszar, Daniel Cristian Martin, George Adrian Raţiu; antrenor – Gheorghe Iulian Matei;
Lupte – o sportivă: Amina Roxana Capezan; antrenor – Şerban Iulian Mumjiev;
Sărituri în apă – un sportiv: Aurelian Dragomir; antrenoare – Ana Popescu;
Scrimă – doi sportivi (o fată şi un băiat): Diana Rebeca Cândescu şi Andrei Pastin; antrenor – Rareş Dumitrescu;
Tir sportiv – o sportivă: Daria Olimpia Haristiade; antrenor – Mircea Ilie Budurisan;
Tenis de masă – doi sportivi (o fată şi un băiat): Andreea Dragoman şi Cristian Pletea; antrenori – Petre Arnăutu, respectiv Mădălin Silvian Ionaşcu;
Tenis – doi sportivi (o fată şi un băiat): Selma Ştefania Cadâr şi Cristian Filip Jianu; antrenor – Răzvan Itu.
Florin Mişcă va fi şeful de misiune al României la JOT Buenos Aires 2018, iar Dragoş Tătaru, adjunct al şefului de misiune. Din stafful tehnic mai fac parte medicul Dan Valentin Anghelescu şi asistentul medical Justin Răduţu, Liliana Dorneanu – responsabil secretariat şi program cultural educativ, Oana Enache – responsabil economic.