Ciclistul britanic Simon Yates (Mitchelton-Scott) a câştigat ediţia 2018 a Turului Spaniei, ultima etapă a competiţiei, desfăşurată pe traseul Alcorcon – Madrid (112,3 km), revenind însă duminică, la sprint, italianului Elia Viviani (Quick-Step), potrivit Agerpres.
Yates, 26 de ani, care purta tricoul roşu al liderului de 10 etape, a încheiat cursa în pluton, Viviani obţinând al treilea succes din actuala ediţie din La Vuelta.
Italianul a fost cronometrat cu timpul de 2:21:28, el fiind urmat de slovacul Peter Sagan (BORA) şi de Giacomo Nizzolo (Trek-Segafredo), care au încheiat cu acelaşi timp.
În clasamentul general, Yates a fost urmat de spaniolul Enric Mas (Quick-Step) şi columbianul Miguel Angel Lopez (Astana Pro Team).
Simon Yates îi succede conaţionalului său, Chris Froome, care a câştigat trofeul anul trecut, dar care anul acesta nu a fost prezent la circuitul din Spania.