Petre Apostol

Cândva o prezenţă obişnuită pe podiumul de premiere al celor mai importante competiţii din lume, gimnastica artistică ploieşteană a devenit istorie, fiind mult timp de când, la nivel de seniori, din Prahova nu s-a mai realizat nicio performanţă notabilă. Ba, chiar, gimnastica ploieşteană nu se mai regăseşte pe listele de start decât la nivel de juniori.
Cu toate acestea, forul naţional de specialitate va organiza şi în acest an, peste două săptămâni, la Ploieşti, Campionatele Naţionale individual open şi de reprezentative de club. Este un eveniment benefic pentru gimnastica artistică ploieşteană, precum şi pentru micuţele gimnaste de la CS Petrolul, care poate vor readuce strălucirea acestui sport reprezentativ al României şi în Prahova.
Însă, mai este mult de aşteptat. Până atunci aplauzele vor fi, la Ploieşti, pentru alţi protagonişti…