F. T.
În dimineața zilei de marți, polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 7 Cocorăștii Colț, în timp ce acționau pe Drumul Local (DL) 101 A, au făcut semn șoferului unei autoutilitare care venea dinspre satul Zalhanaua pentru a ieși pe DN 1. Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, traversând intersecția și continuându-și deplasarea către satul Brătășanca, polițiștii au pornit în urmărirea mașinii, punând în funcțiune semnalele acustice și luminoase. Da, chiar și în aceste condiții, chiar dacă polițiștii i-au solicitat în mod repetat prin stația exterioară să oprească, șoferul mașinii a călcat pedala de accelerație. Dar, nu suficient de tare, fiindcă oamenii legii l-au ajuns, l-au depășit și i-au barat calea.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul, în vârstă de 51 de ani, din Câmpina, transporta 31 de căpățâni de bovine, fără a deține acte de proveniență, afirmând că le-ar fi achiziționat de la un abator din localitatea Mănești, însă nu are documente care să ateste acest lucru.
În afară de aceste nereguli, polițiștii au mai constatat și faptul că autoutilitara cu care erau transportate cele 31 de căpățâni nu avea emisă o poliță valabilă de asigurare.
“Ca urmare a acestor nereguli, față de persoana în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 lei, fiind, de asemenea, confiscate căpățânile de bovină, care au fost predate reprezentantului Direcției Sanita Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), sosit la fața locului. De asemenea, șoferului i-au mai fost aplicate mai multe amenzi – pentru nerespectarea normelor privind circulația în trafic și neoprirea la semnalizarea polițiștilor ș.a.m.d. -, în sumă totală de aproximativ 3.000 de lei, fiindu-i reținut și permisul de conducere, și talonul și plăcuțele de înmatriculare”, precizează reprezentanții IPJ Prahova într-un comunicat de presă. Aceeași sursă – poliția – mai precizează că, “în continuare, polițiștii, însoțiți de reprezentanți ai DSVSA, au efectuat un control la abatorul indicat, ocazie cu care nu au fost constatate abateri de la normele legale pe linia procesării și comercializării produselor din carne. Despre căpățânile găsite în autoutilitara condusă de persoana depistată, administratorul abatorului a arătat că acestea au fost luate cu acceptul său, fără a se solicita bani în schimbul lor”.
Și-atunci, se naște întrebarea firească: de ce nu a oprit șoferul la semnalele polițiștilor ?