Colonelul Dragoș Buzoianu, numit consilier al comandantului Colegiului de Stat Major al Poliţiei Naţionale Afghane

F.T.

Acum este, probabil, unul dintre cele mai bune momente să fie puse lucrurile în matca lor firească. Să fie despicate apele, iar nu firul în patru. Să fie dat Cezarului ce-i al Cezarului – că doar avem pretenția de a fi oameni cu capul pe umeri – și să nu fim “furați” de distribuirile de pe Facebook despre jandarmi. Despre jandarmi – deveniți unii dintre cei mai huliți pământeni după data de 10 august, Anul Domnului… – este, nu de puține ori, cazul a se scrie la superlativ. Deși nu ei au cerut asta, ci invers s-a întâmplat: noi, lor !
Da, noi i-am solicitat colonelului Liviu Coman, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, să ne spună câteva cuvinte despre un coleg de-al său, colonelul Dragoș Buzoianu, angajat în cadrul acestei instituții, câtă vreme acesta din urmă este, începând cu data de 22 august, comandantul contingentului și consilier al comandantului Colegiului de Stat Major al Poliție Naționale Afghane.

 

Iar interlocutorul nostru ( Liviu Coman) a făcut corectura de rigoare, trimițându-ne și fotografii: “Alături de domnul Dragoș Buzoianu se mai află și plutonierul major Nicolae Diaconu, amândoi făcând parte din cadrul celui de-al zecelea contingent al Jandarmeriei Române care își desfășoară activitatea în Afganistan, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 22 august. De asemenea, mai este și un al treilea jandarm din cadrul instituției noastre, dislocat în același teatru de operații – domnul colonel Florian Cătălin Badea ( în foto, primul din stânga), șeful Serviciului Logistic din cadrul unității ( IJJ Prahova – n.n.), care se află acolo încă din data de 3 martie 2018, desfășurându-și activitatea în cadrul misiunii NATO – Resolute Suport, ocupând funcția de șef al secțiunii Echipamente Finanțate NATO”.
3-c“ O nouă misiune internațională NATO pentru Jandarmeria Română. 23 de jandarmi au plecat pentru o perioadă de șase luni în Afganistan”, se precizează într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române, citat de Agerpres. „Contingentul este format din 7 ofițeri și 16 subofițeri, aceștia având vârste cuprinse între 27 și 49 de ani și provenind din mai multe unități teritoriale ale Jandarmeriei. În cadrul acestui contingent se află și două femei. Pentru 12 jandarmi din acest contingent care urmează să fie dislocat, această nouă misiune încredințată Jandarmeriei Române reprezintă prima experiență internațională”.
Șeful acestui contingent este colonelul Buzoianu Dragoș, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, ofițerul român fiind selecționat și pentru funcția de consilier al comandantului Colegiului de Stat Major al Poliției Naționale Afghane și șef al echipei de instruire, consiliere și asistență, acesta având o vastă experiență în domeniul misiunilor internaționale. În ultimele două luni, cadrele acestui contingent au participat la diferite cursuri și programe de pregătire, acestea fiind dotate cu uniformă specifică, echipament individual de protecție și materiale specifice teatrului de operații din Afganistan.
Până la acest moment, Jandarmeria Română a dislocat 8 contingente de jandarmi pe timpul misiunii din Afganistan. De asemenea, este important de menționat că, în prezent, Jandarmeria Română participă la 9 misiuni sub egida UE, ONU și OSCE. Relațiile de cooperare ale Jandarmeriei Române cu NATO au avut la bază contextul de participare la misiuni de instruire, consiliere și mentorat sub egida acestei misiuni în Afganistan, începând din 2011 în cadrul NATO Training Mission in Afganistan, continuând și în prezent prin participarea la noua misiune NATO în Afganistan — Resolute Support.NATO Training Mission-Afghanistan (NTM-A) — stabilită în noiembrie 2009, în sprijinul ISAF (International Security Assistance Force), cu sarcina de a furniza o pregătire de nivel superior pentru Forțele Naționale de Securitate Afghane (ANSF), care includ Armata Națională Afghană (ANA), Poliția Națională Afghană (ANP) și Forțele Aeriene Afghane (AAF), inclusiv colegiile de apărare și academiile.
Și, dacă în contingentul plecat recent în Afganistan se află și două femei, reamintim că, în urmă cu doi ani, o altă prahoveancă – Nicoleta Primăvăruș – alături de alte două colege de-ale sale – din Harghita și Ialomița – au participat, în premieră, la misiuni în teatrul de operațiuni din Afganistan. La vremea respectivă, ploieșteanca Primăvăruș declara: “Dislocarea a avut loc în luna ianuarie 2015; nimic verde în jur, nicio floare, parcă nimic nu are culoare şi nici miros. Oraşul este înconjurat de munţi stâncoşi, sterpi. Doar case care se întind până aproape de vârful lor. Multă agitaţie în oraş, praf, aer uscat. Traficul – fără reguli de circulaţie – deşi ele există prin lege. Echipa în care am lucrat este una extraordinară – adevărați profesioniști. S-a lucrat în echipă și rezultatele au fost uimitoare. Nimeni nu și-a arogat meritul pentru reușita unei activități; și toți s-au oferit să ajute, indiferent de cât de ocupați ar fi fost”.
Iar noi, oricât de ocupați am fi în a da cu pietre în Jandarmeria Română, să reamintim că trei angajați ai IJJ Prahova sunt, la ora actuală, în teatrul de operațiuni din Afganistan. Acolo unde nu au de-a face cu pancarte pe care scrie #rezist, ci cu gloanțe adevărate, mine, tancuri …