Liberalii au adoptat propunerea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, pentru modificarea statutului partidului. Fostul lider PNL Sector 3, Florin Alexe, a cerut renumărarea voturilor, dar membrii BPN nu au reluat votul, anunţă Mediafax. Orban a argumentat că modificarea va creşte performanţa electorală a formaţiunii. “Modificarea statutului PNL este o propunere care urmăreşte o mai bună capacitate pentru Biroul Executiv Național de a putea îmbunătăţi performanţa electorală a partidului, mai ales în acele filiale care, în mod evident, nu se respectă deciziile partidului, iar campaniile naţionale ale partidului nu îşi ating obiectivele electorale. Este dreptul oricui să facă orice fel de contestaţie. Eu vă spun că s-a numărat cu mare meticulozitate, de trei ori, scorul a fost acelaşi oricât de mult ar fi încercat să schimbe rezultatul votului”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL. Liberalii au votat luni, în BPN, modificarea statutului PNL, cu 32 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri. Potrivit unor surse politice, preşedintele filialei PNL din sectorul 3, Florin Alexe, a cerut de mai multe ori renumărarea voturilor, însă numărul a ieşit mereu acelaşi. Tot luni, PNL a votat, în şedinţa Biroului Executiv Național propunerea făcută de preşedintele liberal Ludovic Orban de modificare a statutului astfel încât liderii filialelor să fie demişi prin votul a jumătate plus unu dintre membri şi nu a două treimi, cum este în prezent. „Atribuţiile Biroului Politic Naţional sunt: analizează, coordonează, sprijină şi evaluează activitatea filialelor teritoriale şi dispune măsurile ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia şi programele politice ale PNL, poate hotărî demiterea preşedinţilor BPJ şi/sau dizolvarea BPJ în cazul încălcării grave a hotărârilor sau deciziilor partidului, cu votul a 2/3 din membrii BPN”, prevede articolul 86 din actualul statut al PNL. Propunerea liderului PNL, Ludovic Orban, adusă la acest articol 86, este ca votul pentru demiterea unui preşedinte al organizaţiei liberale să nu mai fie cu votul a două treimi dintre membrii PNL cum este acum, ci cu votul a jumătate plus unu dintre membrii PNL, astfel încât şefii de filiale vor putea fi demişi mai uşor. Surse politice au spus pentru Mediafax că liberalii au votat în BEx modificarea statutului PNL, cu 26 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă”, şi trei abţineri. Printre cei care au votat împotrivă sunt liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu (şi prim-vicepreşedinte PNL – n.r.), liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi deputaţii Gigel Ştirbu şi Cristian Buican. De cealaltă parte, vot de susţinere au dat prim-vicepreşedinţii PNL, Ilie Bolojan şi Raluca Turcan, cât şi liberalul Dan Motreanu, potrivit surselor politice. Modificarea statutului PNL adoptată în şedinţa de luni a Biroului Politic Naţional urmează să fie validată în Consiliul Naţional al liberalilor din data de 4 august. Sursele politice au adăugat, pentru Mediafax, că această modificare a statutului face parte din strategia liderul PNL, Ludovic Orban, care vrea, din toamnă, să-i demită pe unii lideri ai organizaţiilor liberale, după Consiliul Naţional. Printre cei vizaţi sunt liderii filialelor PNL Bucureşti – Cristian Buşoi, liderii organizaţiilor de sector, PNL Ilfov – Marian Petrache şi PNL Prahova – Iulian Dumitrescu, care au în plan şi convocarea unui Congres extraordinar pentru înlăturarea lui Orban de la şefia partidului, potrivit surselor citate.