Primele reprezentări iconografice ale Schimbării la Faţă sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie“ din Ravenna şi cel din Mănăstirea „Sfântă Ecaterina“ din Sinai. Schimbarea la Faţă este cunoscută în popor şi sub denumire de Probojenia. Din Scriptură aflăm că Mântuitorul, luând pe Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului, „S-a schimbat la față înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36). Minunea s-a săvârşit cu câteva zile înainte de patimile Mântuitorului, în anul 33 de la naşterea Sa, în scopul de a întări credinţa apostolilor, ca atunci când vor vedea patimile, moartea şi îngroparea Mântuitorului să nu se tulbure.
