Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a spus recent, în cadrul şedinţei săptămânale a Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene, că România este ”în grafic” în ceea ce priveşte procesul de pregătire pentru asumarea preşedinţiei Consiliului UE, pe toate dimensiunile sale. În opinia sa, cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de faptul că ”România exercită cu succes rolul de Preşedinţie din umbră la Consiliul Uniunii Europene, pe durata mandatului Austriei”, exerciţiu care implică realizarea aceluiaşi set de activităţi precum cele care rezultă din deţinerea efectivă a Preşedinţiei. Potrivit unui comunicat al MAE, până în prezent au fost realizate o serie de acţiuni, pe dimensiunea politică fiind vorba despre: realizarea Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliului Uniunii Europene, ce cuprinde narativul şi tematicile de interes; aprobarea în unanimitate a documentului strategic privind tematicile de interes ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul reuniunii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, împreună cu cele două comisii pentru afaceri europene ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, şi susţinerea lor de către Prim-ministrul României în plenul Parlamentului; România a fost prima ţară care a formulat contribuţia sa privind programul comun la nivel de Trio, pe care ţara noastră îl împarte cu Finlanda şi Croaţia; România, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a iniţiat prima reuniune a Trio-lui de Preşedinţii încă din septembrie 2017, fiind de asemenea gazda celei de-a doua reuniuni, la Bucureşti, în ianuarie 2018. Pe dimensiunea resurselor umane, s-a realizat: identificarea şi nominalizarea a 279 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de grupuri de lucru, 342 de coordonatori şi 800 de experţi de dosar (Numărul de experţi şi coordonatori de dosar va evolua în funcţie de discuţiile purtate pe perioada Preşedinţiei Austriei la Consiliul Uniunii Europene); în vederea corelării numerice a echipelor din cadrul ministerelor şi a instituţiilor subordonate cu anvergura atribuţiilor ce le revin în cadrul acestui mandat, au fost create 132 de posturi suplimentare în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană; au fost create 282 de posturi temporare suplimentare, la nivelul ministerelor.
Potrivit sursei citate, 1.700 de funcţionari sunt implicaţi în pregătirea şi exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, fiind incluşi în programele de formare profesională demarate încă din 2017.