Petrolul şi Sportul Snagov au oferit o remiză albă, într-un meci care a însemnat şi duelul echipelor cu cele mai multe transferuri realizate în această vară!
Cluburile din eşalonul secund participante în actuala ediţie de campionat, care a debutat pe 3 august, au avut la dispoziţie aproape două luni pentru a-şi pregăti lotul în vederea noului sezon al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor. Perioada de transferuri de vară a fost deschisă pe data de 12 iunie şi vor mai avea la dispoziţie încă patru săptămâni pentru a-şi completa loturile, termenul limită pentru transferuri fiind 3 septembrie, până când, cu siguranţă, vor mai apărea noutăţi. Petrolul a adus 14 jucători noi – Cristian Cazan (FC Voluntari), Antonio Cruceru, Mihai Ene, Árpád Tordai, Robert Grecu (toţi FC Viitorul, împrumut), Cristian Danci (AFC Hermannstadt), Sebastian Ghinga (Sepsi), Claudiu Herea (CS Baloteşti), George Isvoranu (Concordia, împrumut), Florin Plămadă (AFC Botoşani), Mergim Neziri (SSV Ulm 1846, albanez), Eugen Nica (Juventus Bucureşti), Andrei Rus (LPS Banatul), Alexandru Ţigănaşu (ACS Poli) – iar Snagovul “doar” 12 – fiecare dintre cluburi aducând “mai mult de o echipă”, într-o vară în care, pînă acum, la departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal au fost consemnate peste 200 de transferuri!
Grigoraş, primul golgheter al Ligii a II-a
Aflată la prima prezenţă în eşalonul secund, la fel ca şi Energeticianul, echipa SSC Farul a învins cu 4-1 pe ACS Poli, toate golurile constănţenilor fiind reuşite de acelaşi jucător, căpitanul Alexandru Grigoraş!
În celelalte meciuri ale etapei ar fi de remarcat primul penalty ratat (Dacia Unirea Brăila, prin Liviu Gheorghe), debutul cu victorie în eşalonul secund, pe banca Chindiei, al fostului internaţional Viorel Moldovan, dar şi faptul că meciul Petrolului a fost singurul al etapei în care nu s-a marcat vreun gol!
Iată rezultatele şi marcatorii etapei I
• AS FC Universitatea Cluj – Metaloglobus Bucureşti 2-0 (1-0)
George Florescu (38), Cristian Gavra (48)
• ACS Energeticianul – Luceafărul Oradea 4-0 (2-0)
Cosmin Neagu (27), Vlad Rusu (30, 89, 90+1)
• Aerostar Bacău – Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-0)
Florin Măicăneanu (80)
• Fotbal Club Argeş – CS Baloteşti 2-0 (1-0)
Andrei Panait (1), Daniel Şerbănică (21)
• CS Mioveni – Academica Clinceni 2-1 (0-0)
Alexandru Popescu (50), Valentin Balint (86) / Bogdan Barbu (76)
• Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timişoara 1-2 (0-1)
Yuefeng Lü (68) / George Monea (40), Andrei Dumiter (86)
• SSC Farul Constanţa – ACS Poli Timişoara 4-1 (1-1)
Alexandru Grigoraş (42 – pen., 65 – pen., 76, 83) / Octavian Drăghici (32)
• ACS Petrolul 52 – Sportul Snagov 0-0
• Daco-Getica Bucureşti – AFC UTA Arad 2-0 (2-0)
Ionuţ Stoica (11) , Raphael Stănescu (32)
• ASU Politehnica Timişoara – Chindia Târgovişte 0-1 (0-0)
Cristian Cherchez (90)