Procurorii militari au înregistrat, până în prezent, 206 plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, aceştia fiind acuzaţi că ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august. Totodată, procurorii au efectuat 81 de audieri, conform Mediafax. „În urma activităţilor desfăşurate în cursul zilei de 15 august 2018, în dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în Bucureşti, zona Piaţa Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 206, fiind efectuate până în prezent 81 de audieri”, precizează reprezentanţii Parchetului General, printr-o informare pe Facebook. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei. Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august, a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze. „Îmi cer scuze faţă de toţi cei care au suferit în mod gratuit de pe urma intervenţiei Jandarmeriei. Astfel de situaţii sunt analizate punctual. Îmi asum tot ce s-a întâmplat în piaţă”, a declarat maiorul Laurenţiu Cazan, la TVR 1. Întrebat dacă îşi va da demisia, acesta a răspuns: „Mă gândesc la toate variantele, însă nu simt nicio presiune. Nu am avut nicio presiune asupra mea. Nu am luat nicio decizie”. Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia jandarmilor la protest, a spus că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, s-a aflat în Piaţa Victoriei, care a observat desfăşurarea mitingului, iar ordinul de evacuare a zonei a fost semnat în jurul orei 20:00, atunci când situaţia a „degenerat”. „În permanenţă, am fost în contact cu toate autorităţile, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului de la ora 16:00. Când am văzut că lucrurile încep să degenereze, când tensiunea a crescut, am discutat personal cu prefectul şi i-am spus că, dacă lucrurile vor degenera, dacă nu reuşim să avem un moment când atacurile nu încetează, vom ajunge la restabilirea ordinii publice în zonă. Dânsa a spus că este pregătită, am fost la faţa locului tot timpul împreună, am văzut despre ce este vorba şi s-a luat decizia de a avea un ordin pentru restabilirea ordinii publice. Lucrurile astea au fost în jurul orelor 20:00”, a declarat Laurenţiu Cazan, adjunctul Serviciului de Ordine Publică al Jandarmeriei Capitalei, la TVR1.