Proiectul noii legi a pensiilor urmează să fie pus, începând de ieri, în dezbatere publică, timp de aproximativ o lună, iar apoi o să intre în procedură parlamentară. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că nicio pensie nu va scădea, confrm Mediafax. Lia Olguţa Vasilescu a mai anunţat că pensia minim garantată se păstrează şi că pensionarii care beneficiază de aceasta vor avea posibilitatea să opteze dacă rămân în sistemul public de pensii sau dacă rămân într-o formă de asistenţă socială. „Nu este normal ca o persoană care a contribuit 30 de ani să primească pensia minim garantată la fel ca o persoană care a contribuit poate doi ani. O diferenţiere în funcţie de numărul de ani trebuie să existe, asta este foarte clar. Există un articol în lege care spune foarte clar că, dacă din recalculare reiese că pensia ar trebui să scadă se păstrează dreptul aflat în plată. Ea a crescut de la 400 la 640 de lei pe perioada guvernării noastre şi va mai creşte până în 2020, dar vrem să fie o diferenţiere între cei care iau această pensie şi nu au un stagiu minim de cotizare de 15 ani, aceștia din urmă intrând într-o formă de asistenţă socială. Urmează să prezentăm şi această lege care se referă la ei. Nu vor fi afectaţi. Ba dimpotrivă după apariţia acestei legi, vor avea posibilitatea să opteze dacă rămân în sistemul public de pensii sau dacă rămân într-o formă de asistenţă socială. Evident că, prin această lege, păstrând principiul contributivităţii, dacă preferă să rămână în sistem, vor rămîne cu sumele pentru care au contribuit, dar eu sunt absolut sigură că ei vor opta pentru sistemul care îi avantajează”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu. Ministrul Muncii a mai anunţat că statul va cheltui dublu pentru aplicarea noii legi a pensiilor faţă de cât se cheltuie actualmente, precizând că sunt bani pentru această majorare.
La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Legea pensiilor va face dreptate pentru mulţi pensionari, veniturilor lor urmând să se dubleze până în 2021. „Noua lege a pensiilor va schimba lucrurile în bine pentru foarte mulţi pensionari, fiecare pensie va fi cel puţin dublată în 2021. Cum se calculează? Valoarea punctului de referinţă care este 75 se înmulţeşte cu numărul de puncte în perioada în care ai muncit şi îţi dă pensia. Dacă ai 40 de puncte acumulate înmulţite cu 75, ceea ce foarte mulţi au, obţii o pensie de 3.000 de lei”, a explicat liderul PSD.