Florin Tanasescu
– Copilul, mi se pare mie sau n-a ţipat când popa în apă la băgat la botezat? O fi normal?
– Nașă, vorbesc cu popa imediat. Părinte, copilul e anormal? Are, cumva, înfășurat de gât cordonu-ombilical? Trăiește într-o ţară ce seamănă cu-a spânzuraţilor pădure? Nu vezi? De trei ori în apă l-ai băgat și nu ţipă, nu are lacrimi pe obraz.
– Se rezolvă toate în ţara asta. Rămâneţi la locurile voastre, voi martori muţi ce venirăţi la botez. Dascăle, pas alegător, încoace! Dă-i cu spray lacrimogen la gene. Să fie un român normal. Să plângă! Să se înveţe de mic cu grele.
Apare dascălul și-i dă copilului cu spray lacrimogen. Copilul e normal. Începe să scâncescă. Plânge. Popa în barbă-și râde.
– Vedeţi, s-a rezolvat! Este fiu al patriei noastre, România. Deci, în numele poporului român, te botez să ai viaţă lungă și plină de gaze lacrimogene. Alte probleme?
– Sfinţia ta, în Catedrala asta mărginită de Marea Moartă nu–i nimeni iritat de felu-n care s-a purtat numitul dascăl cu copilul?
– Formaţia de dascăli, poziţia de luptă! Luaţi din altar și gazul iritant. Și aburiţi biserica, se-arată popa enervat.
– Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, scapă-ne de necazuri, de suferinţe. Maică Precistă, dă-ne un semn de-a ta bunăvoinţă!
– Tu, muritor netrebnic, ce-ai vrea să se petreacă-acum? Minune românească, peste noapte? Vrei normalitate?, întreabă, într-o bisericuţă, alt popă.
– Un semn, atât. Fecioara nu mai plânge. Ori lacrimile i-au secat? Știam că lăcrimează pentru orice păcătos.
– Se rezolvă, fiule, să fii tu sănătos. Toate le rezolvăm noi, în mod pașnic, evident. Așteaptă doar un pic. Capul ţi-l pleacă, așa, ca bun român ce ești. Și nu cârti. Fii robul lui Dumnezeu, dar mai întâi, robul ţării tale. Fii oaie rătăcită, în neamul tău! Fii umil, dar fii umil mai marilor de azi! Deci, ce mai tura- vura, fii sclav în sclava Românie. Rămâi smerit și ascultă ordinele ce vin de sus. Voiai să zici ceva? Să taci! Tu n-ai nimic de spus. Vorbesc eu în numele tău.
Ia popa telefonul:
– Alo, doamna prefect Speranţa? Icoana Făcătoare de Minuni nu lăcrimează. Ce, Doamne iartă-mă!, ne facem? Și în biserici se strânge din ce în ce mai multă lume. Vin cu ceva aprins. Nu, nu e încă Învierea! Și nu sunt lumânări cumpărate obligatoriu pentru ridicarea numitei Catedrale. Ce scrie pe frunţile lor? Scrie “ #rezist de 30 de ani, dar nu mai pot”. Iar noi am rezistat vreo două mii de ani pe-aici și nu ne-am văicărit!
– Stai calm, părinte! Rămâi în telefon… Alo, Jandarmeria? E-un pui de miting pe la Icoana Făcătoare de Minuni! Enoriașii se vaită că nu plânge Maica Precista și pentru ei. Unde sunt eu? La un dineu. Mă scuzi, vorbesc cu gura plină, dar e păcat de caviarul ce tocmai ni l-au servit. Părinte, mai ești pe fir?
– Da, domniţă?
– Jandarmeria?
– Ordonaţi!
– Mergeţi și daţi cu gaz lacrimogen până începe să plângă Maica Precista. Ce Dumnezeu? Așa, o bagatelă de problemă nu-i greu de rezolvat! A, să nu uit! În marș, puteţi să daţi cu spray și la troiţe, să fie neamul mulţumit că plânge și Hristos. Alte dorinţe de-aveţi, puteţi să mă sunaţi!
– Părinte, copilul ţipă! Și-n cristelniţă mi l-ai lăsat!
– Mamă, femeie nebună, taci! Și zice popa, pentru sine, într-un acces de conștiinţă:
“ Născătoare de Dumnezeu, plângi! Și spală, te rog, păcatele neamului meu!”.
