- Cuburile de gheaţă sunt cea mai populară soluţie de a păstra băuturile reci, în special în lunile călduroase de vară. În general, în ţările dezvoltate, autorităţile reglementează calitatea apei potabile, stabilind un număr maxim admis de bacterii la fiecare centimetru cub, precum şi anumiţi parametri chimici şi microbiologici. Astfel, cuburile de gheaţă produse cu apă de la robinet ar trebui să fie sigure pentru consum. Din păcate aparatele de refrigerare individuale nu sunt controlate, astfel că apa poate să fie contaminată în timpul procesului de îngheţare, potrivit CSID.
- Așa numita “iritație la căldură” sau sudamina apare atunci când corpul transpiră mai mult decât de obicei, astfel explicându-se faptul că ea este întâlnită mai frecvent în timpul lunilor de vară sau în timpul vacanței într-un climat călduros. Reacția este cauzată de blocarea și inflamarea glandelor sudoripare în condiții de căldură și umiditate ridicată. Problema poate apărea, de asemenea, și în lipsa unor temperaturi ridicate, de exemplu în cazul persoanelor care se află în odihnă la pat pe perioade mai lungi de timp, potrivit Doctorul zilei.