Fostul mare atacant al celor de la Real Madrid, brazilianul Ronaldo, este pregătit să revină în fotbal, la aproape 42 de ani, anunţă presa din Spania, citată de Mediafax.
”Il Fenomeno” ar urma să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al nou promovatei Real Valladolid, echipă ce tocmai a fost învinsă pe teren propriu de Barcelona, scor 0-1. Afacerea ar urma să-l coste pe sud-american 30 de milioane de euro şi se va finaliza în cel mult trei săptămâni. Tranzacţia ar ajuta clubul să achite datoriile care se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro. Real Valladolid a promovat în acest sezon în primul eşalon din Spania, după patru sezoane petrecute în Segunda Division. Lotul echipei care are în palmares o Cupă a Ligii în sezonul 1983-1984 este cotat la aproximativ 29 de milioane de euro de Transfermarkt.
În cariera sa, Ronaldo a evoluat pentru Sao Cristovao, Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid, AC Milan şi Corinthians. Două Cupe Mondiale are în palmares ”Il Fenomeno” cu naţionala Braziliei, pentru care a marcat de 62 de ori în 98 de meciuri. Pe plan individual, acesta a cucerit trei baloane de aur în 1996, 1997 şi 2002.