Petre Apostol

De ieri, Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), care reprezintă interesul a peste 3.500 de salariaţi din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) şi din federaţiile sportive naţionale, a declanşat greva generală.
„De la declanşarea protestelor nu s-au făcut progrese în rezolvarea nemulțumirilor celor care muncesc în Sport si Tineret, MTS nu a iniţiat negocieri reale pentru deblocarea situaţiei reclamate. Angajaţii din subordinea MTS sunt hotărâţi să îşi recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie plătiţi şi solicită: plată egală pentru muncă egală”, se arată într-un comunicat al SNST.
Sindicaliştii au început protestele din 27 iulie, când a fost organizată grevă de avertisment, în data de 2 august realizând şi un miting de protest la sediul MTS, din Bucureşti, la care au participat aproximativ 300 de persoane din ţară. Iar de ieri a fost declanşată greva generală, membrii SNST încetând activitatea până la soluţionarea revendicărilor.
Din judeţul Prahova, membri ai SNST sunt salariaţii de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova, cluburile sportive CS Petrolul Ploieşti şi CSO Sinaia, precum şi Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti.
Conform reprezentanţilor sindicaliştilor, problemele şi revendicările acestora sunt următoarele:
– în cadrul subordonatelor MTS sunt salarii diferite pentru funcţii similare; se solicită egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare;
– lipsa de personal şi supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi; administratorul este şi mecanic şi fochist şi instalator şi şofer etc.; cumulul de funcţii este dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii;
– MTS este imun la orice propunere de corectare a situaţiei salariaţilor şi respinge dialogul constructiv; puţinele intâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă;
– 70% dintre salarariaţi au venituri de 1.300 de lei net fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii;
– funcţiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor – antrenor) sunt încadrate incorect şi neunitar;
– nu se acordă sporul/gradaţia de vechime; sunt plătiţi la fel şi angajaţii cu 1 an şi cei cu 35 de ani vechime; deşi există hotărâri judecătoreşti care spun că gradaţia de vechime se acordă la salariul de bază minim brut şi nu este inclus în acesta, MTS refuză acordarea gradaţiei de vechime;
– există situaţii de inechitate salarială în care noul angajat are salariu mai mare decât cel cu vechime;
– nu este plătită munca în zilelele de sâmbătă, duminică şi sarbatoare legală şi nici munca suplimentară;
– pontajele nu reflectă situaţia reală, iar MTS refuză să intervină în această problemă; dacă s-ar efectua pontarea corectă conform Codului Muncii, ar fi evidenţiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual;
– nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional;
– începând cu 1 ianuarie 2018, antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile;
– în MTS, în afara salariului de bază nu se acordă nici un spor prevăzut de lege;
– nu se aplică noul regulament de sporuri pentru condiţii de muncă la nivelul MTS şi al unităţilor subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirmă solicitarea fondurilor necesare la rectificarea bugetară;
– MTS impune o salarizare inechitabilă în federaţiile sportive naţionale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferenţiere după funcţie, studii, vechime etc.;
– nu se acordă voucherele de vacanţă în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar.
Ieri seară, liderii sindicali urmau să discute cu reprezentanţii MTS în privinţa acestei situaţii.