Petre Apostol
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost gazda Cupei Europene de Judo pentru juniori (U21), competiţie desfăşurată sâmbătă şi duminică şi la care au participat 230 de sportivi din Europa, Africa şi America. În reprezentativa României au fost prezenţi şi trei sportivi de la CSM CFR CSŞ Ploieşti: Diana Marcu, Denisa Cristea şi Antonio Minigote, pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Dintre sportivii ploieşteni, doar Diana Marcu a fost aproape de medalii, aceasta participând în cadrul categoriei 70 kg, la care este campioană naţională de junioare, deşi este încă la categoria de vârstă cadeţi, având 17 ani. Reprezentanta prahoveană a cedat în primul tur, cu ucraineanca Hanna Antykalo, ratând, astfel, calificarea în semifinale, ajungând în recalificări, unde a luptat pentru medalia de bronz. În primul meci al recalificărilor, Diana Marcu a învins-o pe Karyna Sarkisyan, din Ucraina, evoluând în „finala” pentru medalia de bronz în compania muntenegrencei Jovana Pekovic, care a pierdut în semifinale cu georgianca Miriam Tchanturia. Sportiva prahoveană nu a reuşit să o învingă pe judoka din Muntenegru, care a folosit în avantajul său experienţa mai mare la un asemenea nivel, fiind cu trei ani mai mare ca vârstă decât reprezenta tricoloră. Astfel, Diana Marcu a încheiat pe locul al cincilea, câştigătoare fiind suedeza Ida Eriksson, în vreme ce a doua medalie de bronz a revenit ucrainencei Hanna Antykalo.
Ceilalţi doi reprezentanţi prahoveni au cedat în primul tur, Denisa Cristea – la categoria 52 kg (cu compatrioata sa Iasmin Covaciu, care a încheiat pe locul al cincilea), iar Antonio Minigote – la categoria 60 kg (cu austriacul Valentino Krnjic). De menţionat că ambii au doar 16 ani. Sportivii au rămas, după încheierea competiţiei, la Cluj-Napoca, pentru a lua parte la un stagiu internaţional de pregătire.