Carmelo Anthony este noul jucător al lui Houston Rockets. La distanță de câteva săptămâni de la zvonul inițial, interval în care Melo a fost transferat de la OKC Thunder, după care și-a reziliat contractul cu Atlanta Hawks, jucătorul amintit a semnat contractul cu texanii. Potrivit lui Adrian Wojnaworski de la ESPN, Anthony va avea un salariu de 2.4 milioane dolari în sezonul 2018/19. Angajamentul a fost semnat după ce jucătorul a trecut cu brio peste analizele medicale. De notat că Melo a încasat 23 milioane dolari de la Atlanta Hawks, echipă ce i-a reziliat contractul și l-a despăgubit.
În vârstă de 34 ani, Anthony vine după cel mai modest sezon al carierei din punct de vedere statistic. El a avut o medie de 16.2 puncte alături de OKC Thunder în sezonul 2017/18, cu aproximativ opt puncte sub media carierei în NBA.
Totuși, venirea lui Carmelo Anthony este importantă în contextul în care Rockets nu va cheltui prea mulți bani pentru un asemenea jucător. Totodată, Melo este un baschetbalist extrem de periculos pentru orice adversară, iar o defensivă care îl va trata fără respectul cuvenit ar putea fi pedepsită.