Marcel Marin

Obişnuită cu „aerul” rarefiat al fazelor superioare ale Cupei României, la precedentele participări în această competiţie, CS Păuleşti a „scăpat de grijă” repede, în acest an, fiind eliminată încă din primul tur al competiţiei. Poate nederept, după cum s-a jucat şi după valoarea individuală a jucătorilor, dar, tratarea superficială a unor faze a dus meciul la loviturile de departajare, unde, s-a respectat proverbul că… „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă”… Chiar dacă a avut avantaj, Săcele ratând prima dată o lovitură de departajare, Păuleştiul şi-a „bătut joc” de şansa avută, Butufei încercând o „scăriţă” care s-a „dus” la peste un metru de bara transversală, în locul unei execuţii sănătoase. Şi, până la urmă, s-a dus calificarea, Enciu a … nimerit plopii, din spatele porţii, la a şasea execuţie, braşovenii obţinând o calificare nesperată.
Asta după ce tot echipa din Săcele reuşise să egaleze la ultimele secunde ale prelungirilor prin Linguraru, desigur, după ce prahovenii au ratat mai multe ocazii de a închide meciul, Ciobanu – care a şi marcat o dată, fiind „campionul ratărilor” în alte 2-3 situaţii extrem de favorabile, nereuşind să-l învingă pe… ploieşteanul Fabian Petrescu. Portarul echipei din Săcele, plecat în vară de la Astra 2, a fost de altfel cel mai bun jucător al gazdelor, un alt prahovean – Tudorie (ex Conpet, Văleni şi chiar Păuleşti) având „onoarea” de a transforma penaltiul decisiv, astfel că se poate spune că această calificare a echipei prahovene a fost „refuzată” chiar de … ai noştri! Revenind la meci, disputat pe un teren „ca la ţară” (netuns, denivelat şi moale), CS Păuleşti a condus ostilităţile, având 4-5 ocazii clare, în timpul regulamentar, dar şi un gol anulat, în min. 90+3, „la limită”, marcat de C. Anton, cu capul. Desigur, plus cele câteva foarte mari oportunităţi din prelungiri, în timp ce echipa din Săcele a contat prin fostul prim-divizionar Coman, acum aproape de… pensie, şi noul intrat G. Munteanu, care a impulsionat jocul braşovenilor, pe final.
Ciobanu a deschis scorul, la una din multele şanse, în min. 95 acesta reluând în plasă o minge respinsă de Petrescu (la lovitura de cap a lui Enciu), apoi gazdele au dus meciul la lovituri de departajare, la „ultima fază”, după un corner, Lingurar găsind plasa, cu un şut din careu, care a trecut printr-o „pădure” de picioare! Iar la penaltiuri… „ ghinion de neşansă” pentru echipa lui Ciprian Pura şi adio Cupă!

Precizia Săcele – CS Păuleşti 1-1 (0-0, 1-1, 5-4, după loviturile de departajare)

Stadion: „Precizia”. Spectatori: 250. Au marcat: G. Linguraru (120) / A. Ciobanu (95). Au transformat loviturile de departajare: Fekete, G. Munteanu, Bleambu, Galborcea, Tudorie / A. Ciobanu, Damian, Lungu, S. Costache. Au ratat: Pasăre / Butufei, Enciu.
Precizia: F. Petrescu – Dobrean (72 Bleambu), Nechita (57 Galborcea), I. Preda, Pasăre – Linguraru, Fekete, Ţuţu – C. Dragomir, I. Coman (cpt) (98 G. Munteanu), Tudorie. Antrenor: Ciprian Ursu.
CS Păuleşti: R. Marin – A. Damian, Lungu, Butufei, Enciu – S. Costache – I. Pîrvu (96 Pantililomescu), C. Mihăiţă (66 Al. Zamfir), M. Anghel (38 Ţugui) , Al. Radu (79 C. Anton) – A Ciobanu (cpt). Antrenor: Ciprian Pura.
Cartonaşe galbene: I. Coman (77), Ţuţu (116), Pîrvu (80), Pantilimonescu (101), Butufei (118).
Au arbitrat: Mircea Salomir – Anghel Todea, Narcis Nasc (toţi din Cluj).
Jucătorul meciului: Fabian Petrescu (Săcele)

Mihăiţă – suspect de o accidentare gravăpraf b mihaita

Jucător transferat în această vară de la CS Blejoi, mijlocaşul Cristian Mihăiţă a părăsit terenul de joc, la Săcele, în min. 66, din cauza unei accidentări care pare a fi destul de gravă. Acesta este posibil să fi suferit o fisură la şold, după ce a primit o lovitură puternică, cu genunchiul, de la Fekete, prahoveanul urmând să efectueze o radiografie pentru a vedea cât de gravă este accidentarea! Culmea, braşoveanul nu a primit nici măcar cartonaşul galben de la centralul Mircea Salomir (fiul lui Marian Salomir), care, oricum, a avut o prestaţie „confuză” în meciul de miercuri seară. Printre greşeli şi una „pro Păuleşti”, anume faptul că ar fi putut să-i acorde lui Pantilimonescu al doilea avertisment, la un fault, în minutul 118!