Petre Apostol

După o perioadă mai puţin reuşită, din cauza unei accidentări la cot, suferită la Roland Garros, coborând 21 de poziţii în clasamentul mondial WTA, ajungând pe locul 87 mondial, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan arată semne de revenire. Exemplul cel mai bun în acest sens îl reprezintă succesul înregistrat în primul tur al turneului de categorie „International” care se desfăşoară la Washington, în Statele Unite ale Americii. Sportiva de 25 de ani din Sinaia s-a confruntat în prima rundă a întrecerii americane cu a patra favorită a turneului, rusoaica Ekaterina Makarova, în vârstă de 30 de ani, jucătoarea aflată pe locul 30 WTA fiind campioana en-titre a competiţiei de la Washington, trofeul obţinut anul trecut reprezentând al treilea în circuitul mondial profesionist. Ana Bogdan s-a deplasat la Washington după ce pierduse în runda inaugurală la BRD Bucharest Open, turneu la care anul trecut ajunsese până în semifinale. Iar la turneul din capitala Statelor Unite ale Americii a început perfect, cu break, desprinzându-se la scorul de 3-1. Makarova a revenit, adjudecându-şi trei ghemuri consecutive. Apoi, a avut chiar o minge de set pe serviciul prahovencei, la scorul de 5-4, dar Ana Bogdan şi-a păstrat calmul, adjudecându-şi ghemul cu trei puncte consecutive. Setul a ajuns în tiebreak, în cele din urmă, unul dominat de jucătoarea prahoveană, care s-a impus cu scorul de 7-2. În actul secund, de la scorul de 2-1 pentru sportiva prahoveană, au urmat numai breakuri, Ana Bogdan fiind cea care a întrerupt seria de cinci ghemuri consecutive adjudecate de jucătoarea aflată la primire. Iar jucătoarea din Sinaia a reuşit acest lucru chiar în momentul în care servea pentru meci, câştigând setul secund cu scorul de 6-3. Astfel, Ana Bogdan a pătruns în faza optimilor de finală, după un meci de o oră şi 35 de minute. Pentru un loc în sferturile de finală, jucătoarea prahoveană urma, ieri seară, să se confrunte cu o altă sportivă din Rusia, fostă ocupantă a poziţiei secunde în clasamentul mondial şi câştigătoare la turneele de Mare Şlem de la US Open şi de la Roland Garros, Svetlana Kuzneţova. În vârstă de 33 de ani, jucătoarea din Rusia de află, în prezent, pe locul 128 WTA, iar în primul tur la turneul de la Washington a trecut de sportiva americană Kristie Ahn (locul 160 WTA), scor 6-2, 6-1.