Luiza Rădulescu Pintilie
În aceste zile, şi-au luat oficial diplomele universitare actualele şi viitoarele generaţii de medici, profesori, economişti, avocaţi, ingineri, sociologi, politicieni ai României. De ce nu, poate chiar un preşedinte de ţară se află printre ei… Absolvenţi de licee şi şcoli profesionale sunt pregătiţi, la rându-le, teoretic, să ocupe posturile ce completează schemele personalului cu studii medii din diverse domenii de activitate. Altfel spus, am avea motive să ne punem nădejdea că prin ei s-a parafat oficial şansa României şi a românilor de a-şi găsi vindecare, începând din viitorul apropiat, în faţa atâtor suferinţe câte ne şubrezesc, dar şi de analfabetism, de nedreptate, de nepricepere, de superficialitate, de uşurinţa de a arunca totul la „fier vechi” şi de a nu pune nimic în loc, de corupţie, de promisiuni fără acoperire, de tradiţia tot mai înrădăcinată de a trasa destinul oamenilor şi al ţării dintr-un condei, reducându-l la cifre goale, mereu contrazise, mereu fără acoperire, chiar şi când sunt recorduri, fiindcă în buzunarul şi în viaţa omului de rând nu se simt !
Şi la fel că meseriaşii de toate felurile pe care nu-i mai avem, fie pentru că s-au stins, fie pentru că i-a alungat în alte părţi prăbuşirea liberă a economiei, transformându-i în bone şi căpşunari, îşi vor găsi înlocuitori cu şcoală şi cu mentalităţi noi, din vremea de azi. Să lucreze la angajatorii care îi caută cu lumânarea pentru firmele lor şi, disperaţi, sunt la un pas să ia vietnamezi, chinezi şi alte neamuri, să-şi deschidă micile lor afaceri şi ateliere, să găseşti adică, mai în fiecare comună, un electrician, un tâmplar, o croitoreasă, un frizer, că după planul de şcolarizare ar trebui să fie pe alese! Şi, Doamne ajută, chiar şi un preot, fiindcă şi aceştia au început să îşi ia Biblia, sutana şi credinţa şi să plece să se roage pentru credincioşi de pe alte meleaguri.
Am avea, deci, motive să credem că viitorul ar trebui să sune bine, dar, din nefericire, răsună mai degrabă ca un trist ecou, venind, distorsionat, dintr-un hău care se tot adânceşte şi pe care sondajele îl reduc, sociologic, la o singură concluzie: 50% dintre tinerii sub 30 de ani vor să părăsească România. E adevărat că unii vor să îşi continue studiile, să se specializeze, ceea ce nu e rău. Dar nici bine, fiindcă aproape toţi sunt deja hotărâţi să nu se mai întoarcă. Rău – cu accente tragice chiar – este că mulţi se gândesc să îşi pună diploma bine, eventual pentru vremuri mai bune, iar acum să plece, cât mai repede cu putinţă, în străinătate, să accepte să muncească orice, dar pe „bani adevăraţi”. După modelul profesoarei care a absolvit două facultăţi în România şi s-a dus în Italia să măture străzi… Şi reconfirmând concluzia şi aşa dramatic de dureroasă a unui sondaj care spune că România a pierdut, în ultimii 30 de ani, 16 % din populaţie, pierzând, prin comparaţie, pe timp de pace, prin plecări Dincolo, la ceruri şi… dincolo, în lumea mare, mai mult decât în fiecare dintre cele două războaie mondiale. În fiecare an dispar, astfel, de pe harta fiinţei milenare a neamului acesta, oameni cât locuitorii unui oraş mediu, cum ar fi Slatina sau Tulcea!
Întorcându-ne la absolvenţi, să spunem, de exemplu, că mai mult de trei sferturi dintre cei care termină Medicina nu trebuie aşteptaţi în dispensarele de la ţară, la spitalele din oraşele mici şi nici în cele mari, de Urgenţă. Nu se vor duce nici la Serviciile de Ambulanţă, fiindcă sunt decişi să se alăture celor 14.000 de medici care au ales deja, în ultimii şapte ani, calea străinătăţii. Bine ar fi să schimbe ceva-ceva în hotărârea lor măcar recentele majorări salariale, că pentru multe alte suferinţe ale sistemului sanitar leacurile tot nu sunt găsite ! Şi nu avem motive să plângem doar noi, cei bolnavi, ci şi statul român, fiindcă pregătirea unui singur medic costă, în cei şase ani de facultate, peste 12.000 de euro!
Profesori, economişti, ingineri, ba chiar şi poliţişti şi absolvenţi de arte preferă să plece şi ei, chiar dacă vor spăla vase în restaurant, vor duce copii la şcoală, vor îngriji de bătrâni, vor schimba cearşafuri într-un hotel… Le va fi greu departe ? Sunt siguri că da. Le va fi dor ? Foarte dor. Vor sta cu gândul la părinţii bătrâni şi la copiii lăsaţi acasă? Ştiu de pe acum că vor plânge gândindu-se la ei ori de câte ori vor pune capul pe perna din case străine. Dar sunt hotărâţi să meargă mai departe. Să câştige banii pe care cu toată ştiinţa de carte, cu toată munca şi seriozitatea sunt convinşi că nu îi pot câştiga în ţară.
Şi deodată cu ei îşi ia viză de emigrant şi o parte importantă a viitorului nostru. Pleacă medicul de care e nevoie la UPU, rămânem fără profesorul care ar putea schimba procentul îngrijorător al celor care nu ştiu să scrie şi să citească acum, în secolul al XXI-lea, pleacă mecanicul de la service-ul de cartier, pleacă inginerul pe care îl aşteaptă şi multe firme din Prahova. Pleacă, cine ştie, poate chiar cel pe care l-am putea vota pentru Cotroceni, luându-ne şansa de a „rupe”, măcar în viitor, blestemul ghinioanelor de până acum… Ca să nu mai spunem că, Doamne apără şi păzeşte, până şi cei care cer ajutor pentru noi de la Cel de Sus pleacă să slujească în altarul bisericilor din lumea mare…
