Tinerii bolnavi de cancer, cu vârste între 18 şi 39 de ani, pot folosi gratuit VIA – o aplicaţie mobilă pe care Asociaţia Little People România a dezvoltat-o pentru aceştia, potrivit Agerpres. Conform unui comunicat de presă al asociaţiei, VIA este disponibilă pe telefoane mobile cu sisteme de operare IOS şi Android şi poate fi descărcată din iTunes sau GooglePlay. Ea le permite utilizatorilor să îşi creeze propriul profil public, în timp ce anumite informaţii cu caracter personal sunt securizate şi nu vor putea fi vizualizate de orice utilizator, permiţând opţiuni de filtrare pentru funcţia de potrivire precum tipul cancerului, locaţie, interese etc.
„VIA – aplicaţia mobilă concepută pentru a conecta persoane şi pentru a crea conexiuni umane între tinerii adulţi care se luptă cu cancerul, astfel încât aceştia să aibă un lucru mai puţin de înfruntat: singurătatea”, arată Katie Rizvi, fondatoarea Asociaţiei Little People România, citată în comunicat. Conform sursei citate, imediat ce aplicaţia generează potriviri, utilizatorii sunt liberi să se contacteze unul pe celălalt. Astfel de cereri de interacţiune pot fi acceptate sau respinse, după preferinţă. Aplicaţia mobilă va trimite, de asemenea, notificări cu privire la viitoarele întâlniri, seminarii şi oportunităţi de socializare.
„VIA – aplicaţia mobilă pe care Asociaţia Little People România a dezvoltat-o pentru tinerii adulţi afectaţi de cancer, cu vârsta 18 – 39 de ani, prin intermediul finanţării primite din partea companiei Lidl România, le va schimba viaţa, oferindu-le oportunitatea de a beneficia de un spaţiu securizant, virtual, în care să poată comunica între ei, să îşi poată împărtăşi experienţa liberi, să pună întrebări şi să afle răspunsuri de la persoane care au trecut prin acelaşi tratament, să poată lega prietenii cu persoane faţă de care nu au teama de a fi respinşi, care îi înţeleg şi le oferă siguranţă că nu sunt singuri în această luptă”, se mai arată în comunicat. Aplicaţia este disponibilă gratuit tuturor tinerilor adulţi afectaţi de cancer, din toate centrele de tratament din ţară.