V. Stoica
Un incident care s-ar fi putut încheia tragic a avut loc, luni seară, în golul alpin Unghia Mică de pe raza orașului prahovean Azuga, în urma căruia un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost mușcat de mai multe ori de un urs.
Tânărul, care a suferit plăgi multiple la piciorul drept în urma mușcăturilor de urs, a fost transportat de reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Prahova la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce a fost coborât de pe munte de către jandarmii montani, potrivit primarului orașului Azuga, George Barbu.
Bărbatul mușcat de fiară este ginerele unui cioban care deține o stână în zona golului alpin Unghia Mică din Azuga. Luni, tânărul a urcat în vârf de munte pentru a ajunge la stâna socrului său, acolo fiind atacat de un urs pe care a încercat să îl îndepărteze pentru că dădea târcoale prin zonă, atras fiind de animalele domestice. Ursul a fost gonit, în cele din urmă, însă bărbatul mușcat de picior a ajuns la spital, cu ajutorul jandarmilor care l-au coborât din vârful muntelui și, mai apoi, cu ambulanța, care l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.