Petre Apostol

Handbalul pe plajă (beach handball) câştigă tot mai mult teren în Europa, dar şi în lume, odată cu introducerea în programul Jocurilor Olimpice de Tineret. Aflat ca propunere pentru includerea din 2024 şi la Jocurile Olimpice, acest sport începe să se dezvolte şi în România. Iar în ţara noastră s-a desfăşurat, de curând, primul turneu inclus în cadrul circuitului organizat sub egida Federaţiei Europene de Handbal – Baia Mare Beach Handball Challenge.
La a treia ediţie, întrecerea a făcut parte din European Beach Handball Tour, forul continental de specialitate mărind numărul turneelor cu încă nouă evenimente în acest sezon. turneu handbal
Deşi printre participanţii de pe teren nu s-a aflat niciun prahovean, printre oficialii turneului judeţul Prahova a avut un reprezentant de seamă, chiar cel care a supervizat modul în care întrecerea s-a desfăşurat. Astfel, după ce a fost prezent la turneul final al competiţiei europene de beach handball la echipe de cluburi, ploieşteanul Romeo Mihai Ştefan (în foto, alături de reprezentativa României) a fost delegat din partea Federaţiei Europene de Handbal la turneul din Baia Mare.
„A fost o competiţie reuşită, mă bucur că acest sport începe să se dezvolte tot mai mult şi la noi în ţară, mai ales că eu mi-am început cariera de arbitru chiar la beach handball”, ne-a declarat oficialul ploieştean, care face parte, totodată, şi din cadrul Subcomisiei de beach handball a Federaţiei Române de Handbal.
De remarcat faptul că la întrecerea de la Baia Mare a participat, în premieră, o echipă naţională de seniori a României, sub îndrumarea antrenorului Aihan Omer. Turneul a fost câştigat, atât la feminin, cât şi la masculin, de reprezentativele Ucrainei.