• Portarul ploieştean Ionuţ Iancu, pe lista marcatorilor

Petre Apostol

Ieri, echipa naţională a României a debutat la Campionatele Mondiale Universitare de Handbal, competiţie care se desfăşoară la Rijeka, în Croaţia. Reprezentativa tricoloră, condusă de antrenorii Eliodor Voica şi Paul Mihăilă, porneşte din postura de campioană mondială, titlu obţinut în urmă cu doi ani, la Malaga, în Spania. handbal b
Printre jucătorii din lotul României se regăseşte şi un handbalist ploieştean, Ionuţ Iancu, format la Grupul Şcolar „1 Mai” Ploieşti şi, în prezent, legitimat la Tatabanya, în Ungaria, sportiv care, la ediţia precedentă a Mondialelor, a fost recompensat cu trofeul destinat celui mai valoros portar al turneului.
La această ediţie a competiţiei mondiale universitare, reprezentativa tricoloră face parte din grupa B, ieri întâlnind, în primul meci, selecţionata Poloniei. Naţionala României s-a impus clar, scor 28-20, după ce, la pauză, avea deja un avantaj de cinci goluri, scor 15-10.
Handbalistul ploieştean din poarta tricoloră a reuşit, pe lângă paradele înregistrate, şi să se treacă pe lista marcatorilor, înscriind un gol. Principalul marcator al echipei României a fost Adrian Rotaru, cu 11 reuşite, secondat de Gabriel Burlacu, jucător care a înscris 5 goluri.
Pentru România au mai evoluat Răzvan Apostu – Alexandru Potera 2 goluri, Sabin Constantina 2, Ramon Şomlea 2, Octavian Bizău 1, Alexandru Tălmaciu 1, George Scarlat 1, Cătălin Costea 1, Robert Militaru 1, Bogdan Mănescu, Mihai Dascălu.
De la polonezi, principalii marcatori au fost Piotr Krepa şi Arkadiusz Ossowski, ambii cu câte 5 goluri înscrise.
În celălalt meci al grupei, Coreea de Sud (vicecampioana mondială) a învins selecţionata din Taipei, scor 42-30.
Reprezentativa tricoloră va avea zi de pauză astăzi, când sunt programate meciurile Japonia – Taipei şi Coreea de Sud – Polonia, urmând ca mâine, de la ora 15:00 (ora României), să întâlnească selecţionata Japoniei. Reeditarea finalei de la ediţia precedentă, România – Coreea de Sud, este programată joi, de la ora 15:00 (ora României), tricolorii urmând să încheie grupa întâlnind echipa din Taipei, vineri, de la ora 13:00 (ora României).