Mii de ruși au participat, duminică, la proteste împotriva propunerii Guvernului de a majora vârsta de pensionare de la 60 la 65 pentru bărbați și de la 55 la 63 pentru femei, relatează agenția Reuters și postul BBC, citate de Mediafax. Potrivit unui sondaj recent, peste 90% din populația din Rusia se opune proiectului de lege, iar aproximativ 3 milioane de ruși au semnat o petiție împotriva acesteia.
Până la ora actuală, autoritățile au reținut doi organizatori ai protestelor, Vladimir Milov, un fost deputat, și un susținător al opoziției. Președintele rus Vladimir Putin, care a promis în timpul campaniei prezidențiale că nu va majora vârsta de pensionare, a declarat că, deși nu susține propunerea, Guvernul trebuie să ia o decizie rapid. Schimbările privind vârsta de pensionare s-ar produce gradat, începând cu anul 2019, a informat premierul Dmitri Medvedev, atunci când a prezentat propunerea. Oficialii susțin că această măsură va ajuta la creșterea pensiilor.