În fiecare an, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. România ocupă locul 1 în Europa ca mortalitate prin cancer de col uterin, locul 2 ca incidență a cancerului de col uterin. Rolul infecției cu Human Papillomavirus în apariția Cancerului de Col Uterin a fost documentat și se estimează că până la 50-80% dintre femei vor fi infectate cu HPV pe parcursul vieții.
Vestea bună este că vaccinul împotriva HPV este foarte eficient, mai ales dacă este administrat la începutul adolescenței. Iată câteva informații despre infectia cu HPV și prevenirea prin vaccinare. Infectia cu HPV este o infectie virala. Există peste 120 de tipuri de virusuri papiloma umane, ele alcătuiesc o familie numită papovaviride și pot determina leziuni atât la nivelul pielii, cât și la nivelul mucoaselor, la orice vârstă, atât la femei, cât și la bărbați.

Prevenția primară: vaccinarea

Vaccinul anti-HPV care conține cele mai importante tulpini oncogenice (HPV 16 si 18) ar putea preveni: cel puțin 70% din carcinoamele scuamocelulare cervicale, cel puțin 85% din adenocarcinoamele cervicale. Vaccinarea anti HPV 16/18 alături de screeningul citologic periodic programat pot reduce riscul cancerului de col uterin cu până la 94%.
Majoritatea infecțiilor cu HPV sunt distruse de sistemul imunitar și sunt eliminate din organism în decurs de doi ani, dar unele tulpini pot persista, inclusiv tulpinile HPV-16 și HPV-18, care cauzează majoritatea cancerelor de col uterin. Alte tulpini cauzează veruci de diferite tipuri sau cancer la nivelul vaginului, vulvei, penisului, anusului, gâtului și cavităţii bucale. Date recente dintr-un sondaj efectuat de Centers for Disease Control and Prevention au constatat că, după introducerea vaccinului, cazurile de infecție cu HPV la fete adolescente au scăzut cu aproape două treimi. Experții în domeniul sănătății notează că există, de asemenea, un efect protector pentru persoanele care au relații intime cu persoane deja vaccinate, deoarece persoanele care sunt vaccinate nu vor răspândi virusul la partenerii sexuali.

Recomandări internaționale privind vaccinarea anti-HPV

Recomandări EUROGIN (European Research Organisation on Genital Infection and Neoplasia)

Grupele de vârstă pentru vaccinarea anti-HPV: vaccinare de rutină, susținută din fondurile publice și private, pentru fete cu vârsta de 9-14 ani; vaccinare catch-up, vaccinare de completare, susținută din fonduri publice și private pentru fete și femei cu vârsta de 15-26 de ani.
Infectarea cu virusurile HPV se poate produce foarte ușor. În cazul virusurilor HPV cu localizare la nivelul pielii, transmiterea se face prin heteroinoculare, adică prin contact direct. Ele se pot transmite de la om la om, nu s-a dovedit pană acum transmiterea de la animal la om. În cazul virusurilor HPV cu localizare genitală, transmiterea în 90-95 % din cazuri se face prin contact sexual, chiar și dacă acesta este protejat.