Rivala lui Juventus în lupta pentru titlul de campioană a Italiei, AS Roma, a avut o reacţie surprinzătoare după ce „Bătrâna Doamnă” a anunţat oficial că l-a transferat pe cel mai bun jucător din lume, Cristiano Ronaldo.
AS Roma a postat pe contul oficial de Twitter un colaj de poze cu legenda romanilor, Francesco Totti, alături de starul Barcelonei, Lionel Messi. AS Roma, ocupanta locului 3 în Serie A, în sezonul precedent, a vrut să evidenţieze că fotbalistul cel mai bun, aşa cum a declarat Totti, este argentinianul, iar nu portughezul.