Marcel Marin

Petrolul a câştigat amicalul de la Strejnic, disputat sâmbătă dimineaţă, în compania unei viitoare adversare din eşalonul secund, CS Baloteşti. „Lupii” s-au impus cu scorul de 2-0 (1-0), după autogolul lui Marciuc (31) şi reuşita lui Saim Tudor (65).
Echipa lui Leo Grozavu a pus punct primului segment al planului de pregătire gândit pentru această vară, perioada de antrenamente, derulată din 20 iunie încoace, la Ploieşti, încheindu-se cu un test susţinut în compania unei alte formaţii de eşalon secund, CS Baloteşti, apoi, de astăzi, petroliştii vor pleca în Slovenia, acolo unde au programate alte patru jocuri test pe parcursul celor 12 zile de cantonament.Petrolul1
Galben-albaştrii au marcat câte o dată în fiecare repriză, primele 45 de minute fiind decise de autogolul lui Marciuc (31,a reluat inexplicabil, în proprie poartă, centrarea lui Velisar de pe stânga), iar partea secundă de către Saim Tudor (65 – reluare din faţa porţii, după o centrare a lui Arnăutu şi o minge respinsă greşit de un fundaş advers, “fără nume”, purtătorul tricoului cu numărul 4 de la “verzi” nefiind trecut în raportul înaintat către centralul Andrei Moroiţă)!
Petroliştii au mai ratat câteva situaţii mari, prin Claudiu Herea (6 – bară, după o lovitură liberă bine executată, de la 22 de metri), Lambru (46), Saim Tudor (50, 58) sau Neziri (55).
În meciul de astăzi, Leo Grozavu a început cu un prim „11” alcătuit din Isvoranu – Olaru, Petrolul2Prunescu, Ghinga, Velisar – Antoche – Cruceru, Herea – N. Popescu, Nica, Ciocâlteu. Pe parcursul primei reprize, Ţicu (30) i-a luat locul lui Prunescu, cel care a acuzat o problemă de natură musculară, iar Bolboaşă l-a schimbat, după o jumătate de oră de joc, pe Isvoranu, pentru ca, după reluare, să mai evolueze Chindriş (46 – în locul lui Antoche), Danci (46 – Cruceru), Ene (46 – Herea), Saim Tudor (46 – N. Popescu), Arnăutu (46 – Nica), Lambru (46 – Ciocâlteu), Plămadă (60– Ghinga) şi Alexandru Rus (60 – Olaru).
De partea cealaltă, tehnicianul celor de la CS Baloteşti, Emil Ursu, i-a trimis pe teren pe Iordan – Flămânzeanu, Marciuc, Riza, Catană – Ghiţă, Rareş Mihai, Niculae, Marin – Cosmin Mihai, Clătinici. Pe parcurs, au mai jucat Fulga, Paraschiv, Neagu, Gojnea, Pleşa, Dumitru şi Răileanu, în lotul oaspeţilor aflându-se “în probe”, atât fostul petrolist Catană, cât şi Răileanu, jucător ploieștean “under 21” care aparţine Astrei.