Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi-a delegat atribuţiile de conducere, în intervalul 9-11 iulie, senatorului PSD Adrian Ţuţuianu, care este şi vicepreşedinte al Biroului permanent al Camerei superioare a Parlamentului, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
Decizia delegării atribuţiilor de către Călin Popescu Tăriceanu a fost luată de conducerea Senatului pe 4 iulie.