Marian Dima

Fotbalul din comuna Brazi – una dintre cele mai bogate din judeţ, din punct de vedere financiar şi, de asemenea, cu o tradiţie fotbalistică importantă , a făcut, în sfârşit, un pas înainte! Nu foarte „sus”, din punct de vedere valoric, pentru că este vorba doar despre Superliga B – al doilea eşalon al fotbalului prahovean, dar important, după mulţi ani de „bătut pasul pe loc”! Iar perspectiva pare a fi, în sfârşit, una „gândită”, cu un plan pentru a duce, cât mai curând posibil, numele de Brazi în Liga A, măcar! Până la urmă vorbim despre comuna unde edil este chiar unul dintre cei care au „bătut maidanele” judeţului ani buni, Leonaş Radu – primarul comunei fiind un jucător cunoscut în perioada anilor 90 în peisajul fotbalului prahovean. În plus, există şi suficientă infrastructură sportivă în Brazi, iar de „fonduri” nu are rost să ne îngrijorăm… Aşa că de ce nu ar fi fotbal „mai de calitate” la Brazi?
Primul pas l-a făcut CS Brazi Negoieşti, care a câştigat seria Est a Ligii B Prahova cu 62 de puncte adunate în 26 de meciuri, contabilizând doar două înfrângeri în întreg sezonul! Cu cel mai bun golaveraj (100 de goluri marcate, doar 25 primite, cel mai bun atac, respectiv cea mai bună apărare), şi, totuşi, cu doar un punct în faţa adversarei directe, Progresul Puchenii Moşneni (61 de puncte), echipa din Negoieşti merge în Superligă, având „în spate” alte două formaţii din comună – CS Brazi şi CS Brazi Popeşti (care „împart” terenul din Radu LeonasBrazi – sat, pe care s-a jucat Liga I în fotbalul feminin românesc, până acum câţiva ani, aceste două echipe evoluând în serii diferite de Liga B). Iar „planul” pentru fotbalul din Brazi este clar – şi la anul, cel puţin una dintre formaţiile mai sus amintite să urce încă un eşalon!
Revenind la CS Brazi Negoieşti, „vedeta echipei” este unul dintre jucătorii transferaţi în primăvară, Alangescu, mijlocaşul crescut de Petrolul şi Chimia Brazi venind de la Măneciu în parte a doua a sezonului, de menţionat fiind şi că, antrenorul Nicolae Scarlat îl are ca „ajutor”, atât ca secund cât şi ca jucător, pe fiul său, Cosmin Scarlat.

Lotul de jucători CS Brazi – Negoieşti
Portarii: Marinescu Mihai, Mircescu Ion
Fundaşi: Bănica Răzvan, Negoiță Daniel, Gheorghe Cristian, Dincă Lucian, Stavarache Augustin, Tănase Dorin, Dincă Antonio, Bârsan Ionuţ
Mijlocaşi: Negoiță Sorin, Dincă Laurențiu, Alangescu Alexandru, Ghiompirică Alberto, Dinu Cristian
Atacanţi: Scarlat Cosmin, Moraru Laurențiu, Cazacu Andrei
Antrenor: Nicolae Scarlat
Antrenor secund: Cosmin Scarlat
Delegat: Lazăr Nichifor
Preşedinte: Nicu Lazăr