Sfântul Nicodim Aghioritul este prăznuit pe 14 iulie. Până la intrarea în monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La vârsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde învăţătura dascălului Ierotei. La 26 de ani, după câteva vizite în Sfântul Munte, intra în monahism, la Mănăstirea Dionisiu. După doi ani de ascultare, este tuns rasofor şi primeşte numele de Nicodim. Datorită dorinţei de a se dărui total rugăciunii în linişte, Sfântul Nicodim Aghioritul părăseşte Mănăstirea Dionisiu şi se retarge într-o chilie aproape de Haries. Revine în Sfântul Munte şi i se încredinţează traducerea şi editarea operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. A redactat şi un „Îndreptar de spovedanie” care este folosit regulat în Biserica Greacă de azi. A trecut la cele veşnice pe 14 iulie 1809.