Fl. Tănăsescu
– Domnule maior Miu, o să aveţi emoţii când veţi trece pe sub Arcul de Triumf, la Bucureşti?
– Probabil că da. Dar nu pentru defilarea din Capitală, de Ziua Națională a României, am demarat acțiunea “O echipă. Un steag. Un ideal”, ci pentru a aduce un mic onor înaintașilor noștri.
– Ce simţiţi atunci când treceţi prin locurile unde ostaşii romani şi-au dat viaţa pentru libertatea neamului ?
– Emoţie şi recunoştinţă. Faptul că le suntem datori.
Sunt zece jandarmi montani – patru de la Centrul de pregătire Jandarm Montan Sinaia şi alţi şase de la Braşov şi Sibiu şi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – care se întâlnesc, începând cu ianuarie 2018, cu Istoria. Mărşăluiesc şi escaladează munţi pentru a marca împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire. Poartă cu ei Tricolorul, doar – doar ne-om regăsi şi reuni şi noi, milioanele de romani, sub el. Îndură frig, oboseala şi Dumnezeu știe prin ce mai trec, pentru noi, cei care suntem împărţiţi în mai multe tabere. Pentru încetarea vrajbei noastre, separată de un crater. Un crater cum este cel de pe Vârful Elbrus, din Caucaz, pe care zece jandarmi montani îl vor escalada în luna august, într-o altă etapă a periplului lor de adevăraţi români.
„O echipă. Un steag. Un ideal”. Acesta este deviza care uneşte în cuget și-n simțiri zece oameni de caracter, jandarmi de profesie. Contemporani cu noi, dar care, mai presus de iarna vrajbei noastre, se întâlnesc cu Istoria. Poartă în suflet nu ura, ci tricolorul românesc. Nu tentativa de a intra în Cartea Recordurilor, ci încercarea de a face punte între prăpastia egoismului, interesului, preamăririlor care ne separă și o Românie normală, o Românie care, din păcate, chiar și acum, în Anul Centenarului, este străbătută de un veac de singurătate, nu de unitate.
Jandarmii montani poartă în suflet, pe-acolo pe unde au trecut și vor trece, nu gargara 
politicianistă, ci datoria autoimpusă. Mai pe româneşte spus, nu un ordin venit de sus, de la Inspectorat, i-a îndemnat să facă marșul acesta teribil, în mai multe etape, ci – după cum declara şeful Jandarmeriei Române, la începutul anului – “a fost idee lor de a marca împlinirea a o sută de ani de la înfiinţarea statului român, iar noi îi susţinem şi suntem mândri de ei”. Da, a fost ideea lor. Și “biruit-au gândul”!
Cu riscul de a forța un pic lucrurile, am îndrăzni a zice că mai degrabă nu “a fost ideea lor”, ci reveria. Așa cum reverie a avut şi Rouget de Lisle, autorul Marseillezei, cel care, într-o noapte de nesomn, în urmă cu peste două secole, a compus Imnul Naţional al Franţei, declarând: “Acesta (imnul – n.n.) ne va face pe toţi să trecem peste orgolii”. Deci, Deşteaptă-te şi tu, române !
– Aţi terminat, recent, ascensiunea pe crestele Carpaţilor, pe fosta linie a frontului din Moldova (Mărăşeşti – Soveja şi, respectiv, Oituz – Cireșoaia. Cum a fost, domnule maior ?
– Am găsit tranşee săpate în vremea celui de – Al Doilea Război Mondial… Am găsit cartuşe goale… Am văzut bordeiele în care se ascundeau cei care şi-au dat viaţa pentru acest pământ, numit România… Ce să vă spun ? A fost emoţionant…
Mărăşeşti – Oituz. Nu pe acolo se spunea ” Pe aici nu se trece? Ba da ! Ei, jandarmii au trecut, acești oameni cu suflet mare cât “România dodoloață“ având cale liberă.
Ei, cei zece, sunt aceia care vor escalada, în august, vârful Elbrus, din Munţii Caucaz. „Oameni care mişca România” chiar şi dincolo de graniţe – în Rusia, fiindcă urmează următoarea etapă: ascensiunea pe Vârful Elbrus (5.642 de metri înălţime).
– Domnule Miu, la începutul anului era pusă sub semnul întrebării ascensiunea în Caucaz. O veţi mai face ?
– Da, iar acest lucru va constitui o premieră românească. Vârful Elbrus a mai fost escaladat pe versantul sudic. Noi o să încercăm pe cel nordic, mult, mult mai dificil.
Iar dacă există o controversă iscată de întrebarea care este cel mai înalt vârf din Europa – Mont Blanc sau Elbrus? – noi marşam pe ultimul. Nu de alta, dar pare a fi mult, mult deasupra intereselor meschine, aflate la cota zero, deci a nivelului mării, în care se zbate societatea românească din ziua de azi. Ca să nu zicem mocirlă.
Iar pe măsură ce dialogul nostru cu maiorul Miu (în foto – dreapta) înainta, ne dădeam din ce în ce mai mult seama că riscăm să cădem în derizoriu. Nu de alta, dar după cum nu poţi să simţi ce au simţit/ îndurat ei, cei zece jandarmi care au fost acolo, în locurile în care s-a scris istoria neamului românesc, tot aşa întrebările devin stupide.
Am fi vrut să îl întrebăm cum a fost prima etapă din cadrul Proiectului „O echipă. Un steag. Un ideal”, când au urcat, în luna ianuarie a acestui an, Vârful Omu pentru marcarea Micii Uniri. Probabil că ne-ar fi răspuns: „Da, a fost greu. Da, a fost frig. Da, vizibilitatea era redusă”.
Dar, simţeam noi frigul ? Poate răceala dintre noi, cei care (con)vieţuim pe acest pământ numit România şi nu încetăm a cârcoti. Am fi avut şi noi vizibilitatea redusă? Nu, fiindcă indiferent de anotimp, vedem bârna din ochii altuia mai degrabă decât paiul din ochiul nostru. Şi, da, acelaşi sentiment de stânjeneală l-am fi avut dacă interlocutor ne-ar fi fost nu neapărat maiorul Lucian Grigorescu Miu, ci plutonierul adjutant şef Florin Vintilă, plutonierul major Ciprian Goran, plutonierul major Mihail Mihalcea (toți de la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare a Cadrelor Jandarm Montan Sinaia), locotenentul colonel Sorin Bâlbâe (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române), plutonierul adjutant Constantin Gârniţă sau plutonierul adjutant Marian Bârligă (IJJ Braşov), plutonierul major Florin Munteanu (IJJ Sibiu), plutonierul Major Cristian Vasile Cernăianu (IJJ Hunedoara).
Zece temerari – patru de la Sinaia – scriu, zilele acestea, la propriu, istorie. O istorie a Istoriei noastre pierdute ?!
În graficul traseelor pe care le au de străbătut figurează, pe 1 Decembrie, și defilarea de la București, pe sub Arcul de Triumf. București, acolo unde alții își vor da coate să se cațere nu pe Vârful Elbrus, ci la tribune oficiale, pentru a vorbi… vorbe. Tribune oficiale la care jandarmii nu își vor găsi, firește, locul. Ei folosesc pioleţi, schiuri de fond, cordeline pentru a urca pe cel mai înalt vârf din Europa. Şi, de unde se poate constata “Văz enorm, simt monstruos”.
Chapeau bas !, domnilor jandarmi ! Dar, ştiţi mai bine dumneavoastră: fără chipiu/ șapcă sau bonetă pe cap nu se salută…
Deci, pentru onor înainte, vă prezentăm respectele noastre !
