Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, întrunit luni, nu a luat nicio decizie clară favorabilă trecerii, încă din anul 2019, a Ligii I la un format cu 16 echipe! Ideea de a promova, în sezonul de eşalon secund care va începe peste o lună, 4 echipe, în loc de 2, în Liga I, a fost „pasată” spre analiză Ligii Profesioniste de Fotbal, fiind aproape sigur că se „va mai sta un an”, până la o astfel de decizie, care ar fi avantajat mult şi Petrolul!
De fapt, Petrolul ar trebui să se lupte la locurile 1-2, din punct de vedere al infrastructurii şi tradiţiei, alături de U. Cluj! Între noi fie vorba, uitându-te pe lista echipelor de liga a II-a, e greu să găseşti patru echipe care să respecte condiţiile impuse.
Anul acesta, dacă ar fi funcţionat această „regulă”, aveam în Liga I Chindia Târgovişte, fără stadion şi FC Argeş – fără drept de promovare sau CS Afumaţi, o comună ilfoveană, dintre acelea de care „s-a săturat Liga I”. Acum, în noul campionat, în afară de Petrolul şi U. Cluj, e greu de găsit încă două cluburi „curate” care să promoveze direct, cele care au venit acum din Liga I (ACS Poli şi Juventus – Geto-Dacica) având mari probleme financiare, UTA, Chindia, Farul – lipsă stadioane, Pandurii – în insolvenţă, iar Şirineasa – viitoare Energeticianul, Aerostar, să fim serioşi, nu intră în capitolul „cluburi de tradiţie”.
Şi, parcă se aştepată, tacit, încă un sezon, să ajungă şi AFCR Bucureşti (Rapid) -, eventual Oţelul, „Craiova lui Mititelu”, poate ASSR-ul (Braşov), Ceahlăul sau Bistriţa în Liga a II-a şi de abia apoi să se schimbe sistemul!