US Open va fi turneul unde se vor acorda cele mai mari premii din istoria tenisului, cei care vor triumfa vor lua cu un milion de euro mai mult faţă de French Open, acolo unde Simona Halep a încasat un cec de 2.2 milioane de euro după ce a cucerit trofeul, potrivit Mediafax. În aceste condiţii, câştigătorii US Open la proba de simplu feminin şi simplu masculin vor avea fiecare o recompensă de circa 3.25 milioane de euro, adică vor înregistra o creştere de circa 85.000 de euro. Cert e că dacă se va impune şi pe tărâm american, Simona Halep, numărul unu mondial, va primi cu un milion de euro mai mult ca la Roland Garros. De partea cealaltă, finaliştii la simpu vor lua câte 1.85 de milioane de euro, iar cei care vor părăsi turneul în primul tur vor avea în cont câte 46.000 de euro. De asemenea, jucătorii care vor fi eliminaţi din primul tur al calificărilor vor avea asigurată suma de 6.850 de euro. Interesant e că învingătorii din probele de dublu masculin şi feminin vor primi aproape 600.000 de euro de echipă.
US Open, turneu ce depăşeşte orice altă competiţie de tenis ca recompense financiare, e dotat cu premii de 53 de milioane de dolari, adică peste 45 de milioane de euro, în creştere cu 57 la sută faţă de ediţia de acum cinci ani. O altă caracteristică a competiţiei de pe tărâm american este că a fost prima unde premiile de la masculin şi feminin au fost egale încă din 1973. US Open va lua startul la data de 27 august şi va dura până la 9 septembrie.