V. Stoica
Reprezentanții unei mici parohii din județul Prahova – Parohia Sfânta Treime, din Comarnic – au reușit performanța de a semna un contract de finanțare cu fonduri europene pentru restaurarea și punerea în valoare a ansamblului artitectural medieval al fostului Schit Lespezi, actuala Parohie Sfânta Treime. Valoarea contractului semnat în 22 iunie 2018 este de circa cinci milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru a readuce în prim-plan istoria lăcașului de cult.
Potrivit site-ului oficial al Protoieriei Câmpina, biserica Schitului Lespezi se află în nordul orașului Comarnic, în mijlocul unei păduri de fag, fiind conform aceleiași surse o ctitorie a familiei Cantacuzino. “Drăghici Cantacuzino, spătar la Curtea Domnească a Ţării Româneşti, împreună cu fiul său Pârvu Cantacuzino, logofăt, sunt cei doi ctitori zugrăviţi pe peretele de nord al bisericii. Sunt cunoscute trei versiuni în ceea ce priveşte data punerii pietrei de temelie: 1661, 1667 şi 1674, cert fiind doar faptul că spătarul Drăghici, începătorul zidirii, în timpul unei călătorii spre Constantinopol, a murit, iar fiul său îi va continua şi împlini ctitoria între anii 1674-1686, în timpul domniilor lui Andrei Vodă şi a lui Şerban Cantacuzino, unchiul lui Pârvu. Legătura dintre cele două generaţii – tatăl, Drăghici şi fiul, Pârvu – a fost ilustrată de pictorul Pârvu Mutu, prin reprezentarea unei bisericuţe pe care o ţin în mână ambii ctitori”.
Biserica actuală încă mai poartă la interior picturile lui Pârvu Mutu, fiind prima lucrare realizată de acest zugrav și pictor de biserici, între anii 1687-1693.
Potrivit Protoieriei Câmpina, biserica a fost schit de călugări până la 1863, iar de atunci este biserică parohială. De asemenea se spune că fostul monarh Carol I vizita acest lăcaș de cult în drumul său spre Sinaia.